Ultima ședință a Comitetului Executiv de la UEFA, care a avut loc joi, a produs un nou șoc în Liga 1. Forul continental a schimbat regula pentru obținerea licenței de participare în cupele europene, iar cluburile românești sunt puse în mare dificultate. Conform noii legislații, în momentul de față doar trei formații din Liga 1 ar mai putea să aibă pretenții la cupele europene. Din fericire, regulamentul actualizat va intra în vigoare începând cu sezonul 2023 – 2024, iar cluburile românești vor avea la dispoziție o perioadă de timp pentru a se reorganiza.
Comitetul Executiv al UEFA s-a reunit, joi, în cadrul unei ședințe, iar una dintre regulile votate de membri produce un adevărat șoc în Liga 1. Principalul obiectiv al ședinței a avut drept scop modificarea Regulamentului de Licențiere pentru cluburile care vor să participe în competițiile europene.
Iar în una dintre prevederile votate se specifică:
Orice club care vrea să evolueze în cupele europene trebuie să aibă o limită a cheltuielilor înregistrate cu salarii, transferuri și comisioane de până la 70% din venituri”, se precizează în noul regulament pus la dispoziție de UEFA.
Într-o analiză realizată de gsp.ro, este evidențiat faptul că în acest moment majoritatea cluburilor din Liga 1 se abat de la această regulă.
Mai precis, doar FCSB, Sepsi Sf. Gheorghe și Farul Constanța îndeplinesc criteriul pentru obținerea licenței europene.
În schimb, la polul opus, se află cluburi precum Rapid, CFR Cluj, FC Botoșani sau Universitatea Craiova.
Dintr-un clasament publicat de sursa deja menționată, reiese că Rapid depășește limita impusă de UEFA cu peste 90 de procente, în timp ce campioana României, CFR Cluj, are un procent de cheltuieli de 130%. Toate datele expuse sunt aferente anului fiscal 2021.
Din fericire, măsura nu se aplică pentru sezonul aflat în curs. Decizia forului de la Nyon va fi publicată abia în vara acestui an și se va aplica din sezonul 2023 – 2024. Astfel, cluburile de fotbal din Liga 1 mai au la dispoziție o perioadă de timp pentru a-și regla situația financiară.
Procesul de licențiere a cluburilor care solicită licența de participare la competițiile UEFA și UEFA WCL pentru sezonul 2023 – 2024 va începe în primăvara anului viitor.
Pentru actuala stagiune, lista echipelor care urmează să primească Licența UEFA va fi publicată, cel mai probabil, în luna aprilie.