Mult așteptatul sistem de video-arbitraj a fost inaugurat în România, dar încep să apară primele probleme. Potrivit FRF, s-au înregistrat dificultăți în cinci dintre primele șase partide din Superliga, dar și la Supercupa dintre Universitatea Craiova și Sepsi.
Dan Petrescu a fost unul dintre susținătorii aprigi ai sistemului VAR, iar antrenorul a fost la un pas de o mare surpriză din partea vieții. Primul penalty acordat de sistemul VAR în România a fost împotriva lui CFR Cluj. În cele din urmă, Rapid a ratat lovitura de la 11 metri, spre norocul campionilor. Și la FCSB cu U Cluj au fost probleme. Echipa lui Gigi Becali a acuzat că oaspeții nu au fost sancționați pentru un henț în careu.
Potrivit unui comunicat al Federației Române de Fotbal, sistemul VAR a avut probleme tehnice în șase din primele șapte partide din România. Principala cauză a fost infrastructura. Cel mai des întâlnite au fost defecțiunile cauzate de fibra optică.
„Au existat diverse probleme la 5 dintre cele 7 jocuri disputate până acum. Deși s-au făcut teste pe stadioane, situația este diferită la momentul meciului. Sunt arene unde infrastructura acestora cedează în condiții de solicitare maximă și nu se prezintă în cele mai bune condiții.
Cea mai întâlnită problemă tehnică întâlnită a fost nefuncționalitatea fibrei optice, ceea ce a dus la căderea sistemului de comunicare dintre arbitrii VAR și cei aflați pe teren și la lipsa conexiunii cu ecranul de la marginea terenului.
La Supercupa României, primul meci disputat cu VAR, au existat momente în care fluctuațiile de tensiune electrică au afectat funcționalitatea sistemului.
În ceea ce privește partida disputată duminică seara, FCSB – U Cluj, cu câteva minute înainte de start, fibra optică de la stadion a cedat. A fost nevoie de aplicarea soluției de back-up. Astfel, a fost trasă o nouă fibră optică care să asigure conexiunea ecranului de la marginea terenului cu mașina VAR. Din acest motiv, sistemul nu a fost perfect funcțional pe parcursul primei reprize.
Implementarea unui astfel de sistem reprezintă o provocare pentru toți cei implicați, atât pentru arbitrii, cât și pentru cei responsabili cu partea tehnică, operatorii video, tehnicienii VAR sau personalul de la stadioane.
E nevoie de timp pentru a se regla toate problemele ce pot apărea. Astfel de situații au fost prezente și în alte campionate, la începutul implementării sistemului VAR”, se arată în comunicatul FRF.
„La finalul primei etape, adică și după disputarea meciurilor de azi, va avea loc o ședință de analiză vis-a-vis de de aspectele menționate pentru a se corecta situațiile apărute, având în vedere că în etapa a doua vor exista alte stadioane pe care se vor disputa în premieră meciuri cu VAR”, a anunțat echipa de implementare a VAR în România.
Așteptăm de mult VAR-ul, acum că a venit, trebuie să respectăm deciziile arbitrilor. În prima repriză am avut penalty clar. Și al doilea galben, că este imprudență. Ne-ar fi ajutat foarte mult.
Darius Olaru, FCSB