Singurele 3 echipe pe care le-ar antrena Zinedine Zidane

Razvan Craciun 02.03.2024, 13:54

Zinedine Zidane este unul dintre cei mai de succes antrenori, însă, deocamdată, nu este sub contract cu nicio echipă după ce a plecat de la Real Madrid în 2021.

Fostul internațional francez are trei echipe la care ar vrea să antreneze, a spus fostul său coechipier de la Real Madrid, Thomas Gravesen. Zinedine Zidane a refuzat, recent, o propunere din partea naționalei Algeriei, însă s-a declarat măgulit de interesul țării de unde își are originile familia sa. Manchester United l-a curtat și ea în ultimii ani. Acum, la club este implicat Jean-Claude Blanc, directorul executiv al companiei INEOS Sport, acționar la United. Oficialul s-a declarat un mare admirator al lui Zinedine Zidane.

Care sunt echipele la care ar lucra Zinedine Zidane?

Fostul coechipier de la Real Madrid al lui Zinedine Zidane, Thomas Gravesen, a vorbit despre discuția privată pe care a avut-o cu Zizou.

„Am vorbit cu Zidane la Madrid acum 2 ani și mi-a spus că sunt doar 3 echipe pe care și-ar dori să le accepte. Iar acestea sunt Marseille, Real Madrid și echipa națională a Franței. Am fost la Madrid acum doi ani și mi-a spus exact asta. L-am întrebat și dacă este dispus să antreneze din nou. Și mi-a spus că nu au fost oferte din partea acestor trei echipe”, a spus Thomas Gravesen într-un interviu acordat Discovery+.

Gravesen vorbit și despre interesul manifestat de Manchester United pentru antrenorul francez.

„Aș spune că echipa pe care a avut-o la Madrid a fost fantastică și a fost pregătită de el de la început. La United, situația este diferită, este foarte greu să faci ceva cu echipa pe care o are Ten Hag în acest moment”, a mai spus Thomas Gravesen.

La o premieră de film unde a fost prezent luna trecută, Zinedine Zidane a fost întrebat dacă ar mai vrea să antreneze, conform sursei citate.

„De ce nu? Se poate întâmpla orice. Dar momentan fac altceva. Sunt sigur că voi reveni pe bancă, aș vrea să antrenez din nou”, a răspuns Zidane.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622