Simona Halep, suspendată 4 ani din tenis. Scenariul de groază de care ar putea avea parte jucătoarea din România

Radu Bordei 09.02.2023, 09:38
Simona Halep, suspendată 4 ani din tenis. Scenariul de groază de care ar putea avea parte jucătoarea din România

Fanii tenisului din România așteaptă cu înfrigurare verdictul în cazul Simona Halep. Jucătoarea din România speră să scape de suspendarea provizorie administrată după ce a fost depistată pozitiv cu roxadustat. Cu toate acestea, un precedent îi dă fiori româncei.

Cazul care o pune pe gânduri pe Simona Halep. Cât a fost suspendată o jucătoare aflată într-o situație similară

Varvara Lepchenko este o jucătoare cu mare experiență în circuit. La 36 de ani, tenismena născută în Uzbekistan, dar care a reprezentat SUA la Olimpiada din 2012, a fost depistată pozitiv, în iulie 2021, cu modafinil. Deși a argumentat, alături cu avocații ei, că substanța a ajuns involuntar în organismul ei, sportiva a fost suspendată 4 ani de zile. 

Varvara a mers la TAS unde a produs dovezi prin care a demonstrat că a luat pastile care conțineau respectiva substanță, fără ca aceasta să fie trecută pe ambalaj. Și tribunalul din Elveția i-a redus suspendarea la 21 de luni, calculată din momentul ultimului meci disputat de ea, în august 2021. Dar a durat 11 luni să se ajungă la acest discurs, așa că sportiva va putea să revină pe teren în acest an.

Un deznodământ similar așteaptă și Simona Halep. Ea speră să nu ajungă la TAS, pentru că ar însemna să se prelungească termenul în care va sta departe de teren. Cum apărarea ei se bazează pe aceleași principii, este totuși greu de crezut că va fi achitată. Cu toate acestea, Simona este deja suspendată de 6 luni așa că, cel mai probabil, Simona va reveni pe teren în 2024, când va avea 32 de ani.

Ianis Hagi, impresionat de campioana din tenis: „Ne-a dat speranță tuturor”

Ianis Hagi a vorbit la superlativ despre Simona Halep în cadrul unui interviu acordat recent pentru sport.ro. Mijlocașul ofensiv al lui Rangers s-a arătat impresionat de faptul că jucătoarea de tenis de 31 de ani a reușit să se mențină timp de circa 10 ani la cel mai înalt nivel.

A fost în circuit în ultimii 10 ani la nivelul cel mai înalt. Toţi ne-am uitat, am urmărit-o şi am susţinut-o. Ce a reuşit să facă Simona e unic şi ne-a dat speranţă tuturor. Stau pe acasă, mă uit la fotbal, urmăresc baschetul şi fotbalul american. Urmăresc tenisul, mai ales turneele de Grand Slam, a spus Ianis Hagi pentru sursa citată.

Simona Halep nu este însă apreciată chiar de toată lumea din România. Jurnalistul Radu Banciu este un contestatar extrem de aprig al sportivei din Constanța, încă de pe vremea când aceasta își începea ascensiunea spre vârful tenisului feminin mondial.

Nu poţi ridica la nivel de fenomen pe cineva care e mediocru. Ea nu este o mare jucătoare, a fost o jucătoare bună într-un moment, profitând de un culoar favorabil. Eu am intuit că, la fel ca şi în alte sporturi, nivelul tenisului feminin era foarte jos.

Simona, spre exemplu, are un bilanţ net negativ cu Serena Williams. A făcut-o praf pe unde a prins-o. Dacă ar fi fost încă vreo 2-3 jucătoare de nivelul Serenei, pe care Serena le-a prins în cariera ei, cum ar fi sora ei Venus, Martina Hingis sau Sharapova, Simona Halep nu ajungea niciodată în topul mondial, a comentat jurnalistul

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622