Simona Halep își mărește imperiul în fiecare an. Campioana României a făcut o nouă investiție uriașă în imobiliare. Cât costă o cameră, pe noapte, în noul hotel de lux deținut de iubita lui Toni Iuruc.
După ce vara trecută Simona Halep a inaugurat hotelul de lux Lotus Studio, din Mamaia, în această vară și-a mai ridicat un astfel de imobil. De data aceasta a optat pentru Năvodari, lângă plaja Kazeboo.
Se pare că Simo n-a putut pleca în America la turnee înainte de a vizita noua „bucată de patru stele” din imperiul său. Hotelul se numește DNH și a postat deja pe Facebook un mesaj în care invită turiștii să le treacă pragul.
Campioana noastră Simona Halep a trecut pragul Hotelului DNH, iar noi am avut parte de o energie fantastică din partea minunatei jucătoare și vă așteptăm cu drag să împărtășim aceeași energie cu voi, oaspeții hotelului, pe durata acestei veri!”, a fost mesajul postat pe pagina de Facebook a hotelului.
DNH a fost ridicat de firma Halep, firmă a cărui administrator este Nicolae Halep. Tot fratele sportivei este cel care se ocupă și de alte afaceri, dar este și managerul ei. Dacă plănuiți să petreceți o noapte în hotelul modern deținut de cea mai bună jucătoare de tenis din lume, să știți că o cameră costă între 400 și 470 de lei pe noapte.
Complexul de apartamente „Lotus” este foarte aproape de plajă, de aceea locația este foarte tentantă pentru cei cu dare de mână. Mai ales că un sejur într-unul din apartamentele de lux, nu este pentru oricine. În weekend, cineva trebuie să scoată chiar și 1500 de lei pentru două nopți. Este adevărat că va sta într-o locație de lux, cu bucătărie, balcon propriu, loc de parcare. Iar apartamentul este unul foarte mare, pentru toate gusturile.
De altfel, o parte din apartamente au fost cumpărate de Ilie Năstase, care s-a gândit de multe ori să plece din București. Familia Halep a avut, oricum, parte de o vară plină de turiști, așa că mai mult ca sigur au început să recupereze din investiția efectuată. Mai mult ca sigur complexul va deveni una din locațiile favorite pentru turiștii care vor să se bucure de viața de un sejur luxos, în Mamaia.
Simona Halep ar putea fi „detronată” însă în scurt timp de o altă jucătoare din România. De fapt, cu origini în țara noastră. Este vorba despre Emma Răducanu, jucătoarea din Marea Britanie cu tată român și mamă chinezoaică.
În vârstă de numai 18 ani, sportiva născută în Canada, la Toronto, a luat pe toată lumea prin surprindere cu prestația sa de la turneul din acest an de la Wimbledon. Pe iarba de la Londra, ea a ajuns până în optimile de finală.
Emma Răducanu l-a impresionat și pe fostul mare tenismen suedez Mats Wilander. În prezent analist Eurosport, acesta îi prevede un viitor măreț jucătoarei de origine română.