Jucătoarea română de tenis Simona Halep a vorbit recent despre relația pe care o are cu soțul ei, dar și despre faptul că își dorește să devină mamă. Ce s-a aflat acum despre căsnicia ei cu Toni Iuruc.
Sportiva din Constanța a recunoscut că lucrurile nu au decurs tocmai așa cum își dorea. Ea credea că va abandona tenisul la 30 de ani. Jucătoarea de tenis avea impresia că va deveni mamă mult mai repede.
Campioana noastră a declarat, în mai multe rânduri, că vrea să aibă mai mulți copii. Acum, însă, fiica lui Stere Halep privește lucrurile diferit. Dubla campioană de Grand Slam își dorește să mai joace tenis la cel mai înalt nivel pentru încă câțiva ani.
Chiar am crezut că o s-o termin cu tenisul, până la 30 de ani. Credeam că o să am copii, o familie și o să o rup cu tenisul, dar m-am înșelat. Nu vreau să mă opresc. Vreau să mai joc câțiva ani, nu am o explicație bună pentru asta, a fost doar mentalitatea că la 30 de ani aș fi bătrână pentru tenis, și trebuie să te oprești.”, a spus Simona Halep, potrivit CNN.
Chiar dacă nu are de gând să se retragă prea curând, Halep spune că nu intenționează să facă precum Serena Williams.
Îmi încep acum a doua parte a carierei mele și am oameni grozavi în jurul meu, așa că sunt încrezătoare. Dar 10 ani e un pic prea mult.”, a adăugat Simona Halep.
Sportiva din Statele Unite a jucat tenis până la vârsta de 39 de ani.
Fosta câștigătoare de la Roland Garros și Wimbledon a început să joace tenis pe vremea când avea 4 ani. Șase ani mai târziu, ea a făcut pasul spre tenisul profesionist. În 2008, ea a cucerit titlut la Roland Garros, la nivelul junioarelor.
După alți zece ani, Simo a obținut în premieră un titlu de Grand Slam la nivel profesionist, tot la Roland Garros.
În 2019, românca a cucerit al doilea titlu de Grand Slam al carierei. Fiica lui Stere Halep a uimit pe toată lumea prin jocul pe care l-a etalat în fața Serenei Williams. Jucătoarea noastră s-a impus cu 6-2, 6-2 la Wimbledon în 55 de minute.