Simona Halep revine în forță după o perioadă lungă de accidentare. Cea mai bună jucătoare de tenis din România și-a afla prima adversară de la Montreal. Sorana Cîrstea se află și ea în această competiție.
Pe 12 mai, la Roma, Simona Halep s-a accidentat grav și a stat departe de competițiile de tenis. Ea a încercat să revină de mai multe ori, însă a fost nevoită să renunțe la: Roland Garros, Wimble-don și Jocurile Olimpice. Cea mai bună jucătoare de tenis din România urmează să joace la Rogers Cup de la Montreal.
Ocupantă a locului 10 WTA și din poziția de cap de serie numărul 6, Simona Halep o să intre pe teren la Turneul de la Montreal direct în turul doi. Mai exact, românca o să se lupte cu câștigătoarea confruntării: Danielle Collins (SUA) – Jil Teichmann (Elveţia). Jucătoarea de tenis din America se află pe locul 36 WTA, iar elvețianca pe 65. În acest moment, Simo se află pe locul 10 WTA, însă de luni urmează să coboare pe 13.
Dacă Simona Halep și Bianca Andreescu, jucătoarea de tenis cu origini românești de pe locul 5 WTA, o să aibă un parcurs bun, atunci cele două s-ar putea confrunta în sferturile de finală. Canadianca este favorita numărul 2 din această competiție.
La Montreal se află și Sorana Cîrstea, aceasta urmând să aibă primul meci contra locului 37 WTA, Alison Riske. Iubita lui Ion Ion Țiriac se află acum pe locul 40 mondial.
Citește și: Ce șanse i-au acordat româncei pentru cucerirea turneului de la US Open
Din păcate, începând cu luni, Simona Halep o să coboare pe locul 13 WTA. Este pentru prima dată după 7 ani și jumătate când aceasta iese din Top 10 WTA. Între Simo și Garbine Muguruza, jucătoarea de tenis de pe locul 9, sunt doar 240 de puncte. Campioana României și-a stabilit obiectivul pe termen scurt, însă nu este sigură că o să-l poată atinge.
(Reporter: Care mai este motivaţia ta?) Plăcerea jocului, pasiune faţă de acest sport şi faptul că îmi mai doresc să fac rezultate. Nu ştiu ce rezultate voi avea, nu pot să spun că mă gandesc la ceva anume, dar vreau să fiu din nou printre primele.
Este departe (n.r. locul 1 WTA), deja sunt pe 10! Sunt ani de zile de când n-am mai ieşit din TOP 10, vreo 7 ani şi jumătate. Este o relaxare mentală şi acum obiectivul este să reintru în zona jucătoarelor foarte bune, în TOP 5. Nu ştiu dacă voi reuşi, dar nu am nimic de pierdut. Vreau doar să mă bucur de ceea ce pot să mai fac încă„, a declarat Simona Halep în exclusivitate pentru AS.ro.