Simona Halep se înclină în fața lui Mouratoglou. Ce mesaj i-a transmis chiar pe aeroport

Radu Bordei 29.07.2022, 08:52
Simona Halep se înclină în fața lui Mouratoglou. Ce mesaj i-a transmis chiar pe aeroport

Simona Halep este mai determinată ca niciodată. Sportiva din România vrea să mai cucerească cel puțin un titlu de Grand Slam în cariera ei. De aceea a și căutat un antrenor de valoarea lui Patrick Mouratoglou. Francezul este cel care a ajutat-o pe Serena Williams să ajungă la un nivel înalt și acum are aceeași misiune cuc ampioana noastră.

De ce este fericită Simona Halep că este antrenată de Patrick Mouratoglou. „De aceea lucrez cu el”

Simona Halep a recunoscut că se bucură iar de tenis, dar acesta nu este unicul obiectiv. Românca are în continuare foame de trofee și vizează cele mai importante premii din acest sport. Fostul lider mondial nu a renunțat la ideea cuceririi unui nou titlu de Grand Slam, după succesele de la Roland Garros și Wimbledon. A fost din nou aproape de finală, pe iarba londoneză și acum va încerca să dea lovitura la New York. Un atuu îl reprezintă faptul că lucrează alături de Patrick Mouratoglou, un antrenor cu mare experiență.

Eu pentru asta muncesc, de aceea am și decis să lucrez cu Patrick și să fac atâtea schimbări. Asta dorește și el, eu sper să se întâmple. Pe mine mă bucură mult și mă ajută enorm că a apărut Patrick. Nu doar pe parte de tenis, dar și la capitolul încredere, m-a ajutat să mi-o regăsesc. Obiectivul este să fiu mai agresivă, nu cred că îmi iese mereu pentru că am jucat mulți ani într-un anumit stil. Dar sunt sigur că voi reuși, a declarat Simona, înainte de plecarea din România.

Simona Halep a plecat foarte motivată spre Statele Unite

Primul turneu la care va participa Simona Halep pe tărâm american în această a doua parte a anului va fi cel de la Washington, City Open, care se va desfășura în perioada 1-7 august. Chiar românca a fost cea care a făcut acest anunț, prin intermediul rețelelor de socializare.

Am plecat deja înspre Washington. Abia aștept să vă văd săptămâna viitoare la Citi Open!”, le-a scris Simona Halep fanilor săi pe Instagram.

După ce va juca la Washington, Simona Halep va mai bifa și turneele de la Toronto (8-14 august), Cincinnati (15-21 august), iar totul va culmina cu ediția din acest an a turneului de la US Open, care va debuta pe data de 29 august și își va disputa finala pe data de 11 septembrie.

Obiectivul principal este US Open. Da, este un obiectiv foarte mare (să câștige un Grand Slam pe hard). Nu știu dacă se va îndeplini, dar o să dau tot ce am mai bun, de fiecare dată când intru pe teren, a spus Simona Halep.
Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622