Simona Halep și Elina Svitolina sunt printre principalele favorite ale turneul WTA 500 de la Dubai, competiție care se desfășoară în perioada 14 – 19 februarie. Românca de pe locul 22 WTA și ucraineanca de pe poziția 15 WTA au fost invitate de către organizatori pentru a participa la un eveniment important.
Turneul WTA 500 de la Dubai este dotat cu premii în valoare de 768.680 de dolari, iar Simona Halep și Elina Svitolina sunt preferatele organizatorilor. Acestea au fost invitate de către organizatori pentru a participa la tragerea la sorți a tabloului competiției care începe luni, în Emiratele Arabe Unite.
Campioana României a cucerit de două ori această competiție, în 2015 și 2020, și recunoaște că adoră să se dueleze la Dubai. Mai mult, aceasta a fost surprinsă de către organizatori. Fanii au avut voie să participe la eveniment și urmează să fie prezenți și în tribule. Simo a fost chiar fotografiată îmbrățișând o tânără fană.
Este unul dintre turneele mele preferate pentru că am câștigat de două ori, am jucat câteva meciuri foarte tari aici și abia aștept primul joc. Este o nouă provocare de fiecare dată când ajung aici. Îmi plac terenurile, atmosfera și știu totul despre turneu.
E un lucru incredibil că fanii au avut permisiunea să intre la meciuri. Suntem recunoscători să avem publicul aproape pentru că fanii ne dau energie. Ne ajută mereu, este senzațional”, a spus Simona Halep.
Cu toate că Aryna Sabakenka este principala favorită pentru câștigarea marelui trofeu, organizatorii le-au preferat la tragerile la sorți pe Simona Halep și Elina Svitolina.
Two two-time @DDFTennis in one pic!@Simona_Halep & @ElinaSvitolina pose with a trophy very familiar to them at the draw ceremony in Dubai pic.twitter.com/1zgz64i57C
— Jimmie48 Photography (@JJlovesTennis) February 12, 2022
În primul tur, Simona Halep o va înfrunta pe americanca Alison Riske (55 WTA). Cele două s-au întâlnit de trei ori în circuitul WTA, iar Halep s-a impus de fiecare dată.
A fost stabilit și traseul virtual al Simonei Halep la Dubai. Românca are în față adversare puternice din Top 20 WTA.
Turul I: Alison Riske
Turul II: Paula Badosa
Sferturi: Ons Jabeur
Semifinale: Aryna Sabalenka / Iga Swiatek
Finala: Barbora Krejcikova / Garbine Muguruza / Anett Kontaveit.
În schimb, Elina Svitolina a fost și mai norocoasă. Ucraineanca se va duela la Dubai, în primul meci, cu o jucătoare de tenis venită din calificări.