Simona Halep nu mai vrea să redevină numărul 1 mondial! Uzura fizică ar fi principala problemă a sportivei din România.
Simona Halep a fost greu încercată de accidentări, de-a lungul timpului. Poate altfel ar fi arătat colecția sa de trofee, oricum impresionantă, dacă nu s-ar fi retras de la o mulțime de turnee. Nu a făcut-o din autosuficiență, ci din cauza problemelor fizice. Un spirit de conservare care, odată activat, a determinat-o să se protejeze.
Cele mai mari probleme ale sale au fost la spate. Lucru confirmat și de Cristian Tudor Popescu, fin cunoscător al fenomenului denumit tenis. De asemenea, a analizat extrem de multe partide ale româncei, pe care o cunoaște și personal. În plus CTP este de părere că, în acest moment, obiectivul Simonei Halep nu mai este goana disperată după lauri – în special pentru fotoliul de lider WTA. Mai degrabă, Simona Halep și-ar dori să fie sănătoasă și să joace tenis cât mai mult posibil. Și dacă se poate, să mai cucerească cel puțin un turneu de Grand Slam, pe lângă cele două pe care le are deja.
Ea are probleme cu spatele, nu cu pandemia. Are probleme cu spatele de mult, nu de acum. Sunt deja vreo trei, patru ani. A fost la un moment dat la același medic la care am ajuns și eu, cu coloana. Are o problemă, iar acea problemă nu trece. Vă spun pentru că eu am o problemă similară.
În timp se accentuează, iar principala sursă a acestui deranj la coloană este reverul cu două mâini, în special cel luat de jos, care presupune întoarcerea aproape completă a umerilor și mișcare de ridicare în același timp. Vă dați seama ce tip de solicitare. L4-L5. O doare spatele… Eu nu cred că Simona mai este interesată să revină numărul 1 mondial. Mai degrabă să mai câștige un Grand Slam. Și cred că încă mai poate!, a declarat CTP, la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, de la GSP.ro.
Simona Halep se poate lăuda în cariera cu 22 de titluri WTA, încororonate cu câte un titlu de Grand Slam la Roland Garros (2018) și Wimbledon (2019). Deși a declarat în repetate rânduri că e nerăbdătoare să își îndemeieze o familie și să aibă copii, Halep nu se grăbește. Cea mai bună jucătoare de tenis din România nu vrea să audă de retragere momentan și are un plan îndrâzneț. Dacă fizicul o va ajuta, ea va fi prezentă și la Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024.
În planul meu este să joc și Olimpiada din 2024, sper doar să fiu bine din punct de vedere fizic. Nu mă retrag! Mai joc, o să mai stau prin preajmă”, a fost anunțul răspicat al Simonei, la emisiunea „Așii Tenisului”.