Simona Halep a vorbit pentru prima dată despre momentul în care Jelena Ostapenko a persiflat-o pe româncă, în semifinalele de la Dubai.
Jelena Ostapenko a învins-o pe Simona Halep în semifinalele turneului de la Dubai, 2-6, 7-6 (0), 6-0. A fost un eșec dureros pentru fostul Nr.1 WTA, cu atât mai mult cu cât letona a avut o atitudine sfidătoare la adresa româncei.
Simona Halep a revenit în țară, după eliminarea din primul tur de la Doha. Constănțeanca a vorbit despre nivelul arătat în cele două turnee din Zona Golfului, dar a avut și o replică pentru „coșmarul” Jelena Ostapenko.
„Arată foarte mult caracterul ei și cam atât aș putea să spun”, a spus Simona Halep, la revenirea în țară.
Jelena Ostapenko a trecut de Simona Halep în semifinalele de la Dubai. 2-6, 7-6 (0), 6-0. În setul decisiv, la scorul de 5-0, letona a fost surprinsă foarte relaxată, în timp ce râdea sfidător și se conversa cu persoane din loja sa.
Momentul s-a viralizat, iar multă lume a considerat că letona a fost lipsită de respecta față de adversara sa.
Ostapenko a fost foarte agresivă la adresa lui Haleo și înaintea partidei. „Cel mai important lucru a fost că nu a contat scorul, dar când am jucat agresiv, am câştigat meciul. Mai ales finala de la Roland Garros.
Chiar dacă eram aproape să pierd, când am făcut pasul în teren şi am fost agresivă, nu a putut să ţină ritmul cu mine”, a spus aceasta înaintea duelului de la Dubai.
Simona Halep va lua o pauză de două săptămâni, după care va zbura în America, unde are programate două turnee.
Din 9 martie va juca la Indian Wells, iar în perioada 22 martie – 3 aprilie va juca la Miami.
Ultimul turneu pe hard va fi urmat de competițiile pe zgură. Sezonul va începe cu Charleston, care este programat din 4 aprilie.
Aș fi fost mai supărată, dar și acum sunt. Trebuie să văd ce pot face împotriva acestor jucătoare, care lovesc foarte puternic. O să joc turneele pe care le joc mereu. Am clasament bun încă”, a mai transmis Simona, la revenirea în țară.