Încă o ruptură între Simona Halep și Sorana Cîrstea, chiar înainte de US Open 2021. Cu cine se antrenează cele două după ce au fost surprinse împreună la Cincinnati. Darren Cahill și Nigel Sears n-au reușit să le împace pe jucătoarele de tenis din România.
Sorana a început recent o colaborare cu Nigel Sears, un renumit antrenor britanic care le-a mai pregătit de-a lungul carierei pe Ana Ivanovic, Ekaterina Makarova sau Anett Kontaveit.
Nigel Sears este și un bun prieten cu Darren Cahill, australianul care o pregătește de ani buni pe Simona Halep. Astfel, cum Simona Halep și Sorana Cîrstea s-au aflat la aceeași competiție, Cincinnati, s-a încercat o mare împăcare.
Imaginile cu Simona Halep și Sorana Cîrstea s-au viralizat rapid pe internet și au surprins plăcut toți iubitorii tenisului din România. Din păcate, minunea nu a ținut foarte mult timp.
Într-un interviu acordat în urmă cu doi ani, Sorana Cîrstea clarifica zvonurile cu privire la un posibil conflict între ea și Simona Halep:
Noi ne știm de la 8 ani. Dar nu am fost niciodată prietene apropiate. Suntem pur și simplu colege de breaslă. Ca-n orice job, cu unii colegi ai o legătură mai profundă, cu alții nu. Nici când eram copii nu eram foarte apropiate, pentru că suntem două persoane extrem de diferite. Nu există două persoane mai diferite decât noi două. Cu toate astea, respect ceea ce a făcut. Am vorbit întotdeauna extraordinar de frumos despre ea”, spunea Sorana, pentru mirceamester.ro.
Se pare că Sorana a rămas la aceeași părere, chiar dacă a acceptat să se antreneze cu Halep, probabil la îndemnul noului ei antrenor. Cîrstea a fost văzută în SUA cu nemțoaica Angelique Kerber, triplă câștigătoare de Grand Slam.
US Open se desfășoară în perioada 30 august – 12 septembrie. După ce s-a antrenat cu Sorana Cîrstea și Elise Mertens, ocupanta locului 16 WTA a ales o româncă.
Cu toate că se află pe poziția 154 în ierarhia mondială, Mihaela Buzărnescu s-a dovedit varianta câștigătoare pentru cea mai bună jucătoare de tenis din România. La US Open, jucătoarea de tenis din Constanța pornește din poziția a de 13-a favorită la cucerirea trofeului. În anul 2015 a reușit să ajungă cel mai departe în această competiție, mai exact în finală.
Partea bună este că anul trecut Simona Halep nu a participat la US Open, astfel că nu are niciun punct de apărat. Practic, Simo joacă fără a fi presată. Cu toate acestea, ea își dorește să revină în acest an pe primele poziții din clasamentul WTA.