Simona Halep a avut un mesaj grăitor pe social media în așteptarea verdictului legat de suspendare.
În luna octombrie a anului trecut, Simona Halep a fost depistată pozitiv la un test anti-doping efectuat în timpul turneului de la US Open. Sportiva româncă a ieșit pozitiv la roxadustat, substanță care, de obicei, se administrează împotriva anemiei. Astfel că, în prezent, sportiva româncă este suspendată provizoriu pentru dopaj.
Deși este suspendată provizoriu, Simona Halep nu poate sta departe de sportul care i-a adus notorietatea. Astfel că „Simo” a revenit pe terenul de tenis, dovadă fiind un clip postat în mediul online, din timpul unui antrenament.
Totodată, prin intermediul unor emoticoane, Halep le-a transmis fanilor faptul că tenisul a rămas marea ei iubire.
Franțuzoaica Alize Cornet este una dintre puținele jucătoare, din circuitul WTA, care și-au exprimat, în mod clar, sprijinul pentru Simona Halep, după ce a fost acuzată de dopaj. Aceasta a rememorat, pentru site-ul WTA, victoriile obținute în fața jucătoarelor de Top 10, printre ele numărându-se și Simona Halep.
Cornet a înfruntat-o, pentru prima dată, pe Simona Halep, în 2014, la Dubai. La acel moment, franțuzoaica a câștigat prin abandonul româncei, din cauza unor probleme la picior.
Al doilea meci a venit un an mai târziu, în primul tur de la Madrid, când tot Cornet a avut câștig de cauză, impunându-se cu 7-6 (6), 6-3.
„Am jucat foarte bine atunci, nu a fost o victorie din întâmplare. Am avut tactica potrivită, intențiile potrivite în momentele potrivite. Simona este una dintre cele mai bune jucătoare pe zgură din toate timpurile, a trebuit să sap adânc și să fiu curajoasă. Îmi aduc aminte de primul set care a fost extrem de strâns, a trebuit să lovesc de câteva ori în lung de linie. A fost o victorie cool, am fost foarte mândră de mine”, a spus Alize Cornet.
Penultimul meci dintre Cornet și Halep a avut loc în optimi de finală la Australian Open 2022, când românca ieșise din Top 10, fiind clasată pe poziția a 15-a și pierzând cu 4-6, 6-3, 4-6: „Halep nu mai era Top 10? Dar o victorie în fața ei are mereu o valoare imensă, e ca o victorie de Top 10″.
„Victoria în fața Simonei e cu mult mai importantă pentru mine, să înving o jucătoare pe care o admir și care a fost în Top 10 atât de multă vreme, chiar dacă nu mai are între primele zece jucătoare ale lumii, în trei seturi într-o căldură tipică australiană. A fost minunat”, a mai spus Alize Cornet.