Simona Halep joacă în turul doi de la Indian Wells împotriva debutantei Marta Kostyuk

Dragos Stefanescu 08.10.2021, 13:16
Simona Halep joacă în turul doi de la Indian Wells împotriva debutantei Marta Kostyuk

Simona Halep revine în circuitul mondial după o lună de pauză. Românca participă în această perioadă la turneul de la Indian Wells. Simona Halep joacă în turul doi împotriva debutantei Marta Kostyuk.

Simona Halep joacă împotriva debutantei Marta Kostyuk

Simona Halep (17 WTA) revine în circuitul mondial în cadrul turneului de la Indian Wells. Românca va juca în turul doi al turneului american împotriva ucrainencei Marta Kostyuk (58 WTA). Meciul va avea loc în această seară de la ora 23:00, pe arena centrală.

Simona Halep are amintiri extrem de plăcute de la turneul Indian Wells. În 2015, constănțeanca a câștigat turneul american și a mai jucat două semifinale, în 2014 și 2018.

De cealaltă parte, Marta Kostyuk participă în premieră la Indian Wells, fiind la cel mai bun sezon al carierei. Ucraineanca nu a câștigat niciun turneu, dar a jucat în două semifinale în 2021, la turneele de la Abu Dhabi și Istanbul. Anul acesta, Marta Kostyuk a ajuns și în optimile de finală la Roland Garros. În primul tur de la Indian Wells, Kostyuk a învins-o pe chinezoaica Shuai Zhang (48 WTA), cu scorul de 6-3, 1-6, 6-2.

La Indian Wells, Simona Halep și Marta Kostyuk se vor înfrunta în premieră în circuitul WTA.

Simona Halep, la primul turneu fără Darren Cahill

Indian Wells este primul turneu la care Simona Halep va juca după despărțirea de antrenorul australian Darren Cahill. Constănțeanca colaborează acum cu Daniel Dobre și Adrian Marcu.

Sezonul 2021 a fost cel mai greu din cariera Simonei Halep. Măcinată de accidentări, marea noastră campioană a jucat doar 23 de meciuri, dintre care 16 victorii și  7 înfrângeri. Datorită absenței îndelungate din circuitul mondial, românca a ieşit din Top 10 WTA. Simona Halep se afla între primele 10 jucătoare ale lumii de şapte ani şi jumătate, din februarie 2014.

Indian Wells este cel mai important turneu de tenis după cele de Mare Șlem. În anul 2020, Indian Wells a fost anulat din cauza pandemiei de coronavirus. Competiția din Statele Unite ale Americii era programată în mod normal în luna martie, dar calendarul WTA a fost modificat în acest an.

Perechea Simona Halep – Gabriela Ruse, în optimile de la Indian Wells

Perechea formată din Simona Halep și Gabriela Ruse a câștigat meciul din primul tur al probei de dublu de la Indian Wells. Româncele au învins perechea formată din Darija Jurak și Andreja Klepac, cu scorul de 7-5, 7-6 (9). În turul secund al probei de dublu de la turneul american, Simona Halep și Gabriela Ruse vor juca împotriva perechii formate din cehoaicele Marie Bouzkova și Lucie Hradecka.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622