Simona Halep (30 de ani, locul 15 WTA) a învins-o pe Jill Teichmann (25 de ani, locul 21 WTA), scor 6-2, 7-5, și s-a calificat în sferturi la Toronto.
Românca se va duela în turul următor cu Coco Gauff (18 ani, locul 11 WTA). Halep se simte excelent la Rogers Cup, unde nu a pierdut niciun set până acum.
Jill Teichmann nu a avut prea multe șanse în fața Simonei, în optimi la Toronto. A fost primul meci direct între Halep și elvețianca Teichmann. Partida a durat o oră și 31 de minute.
În primul tur de la Toronto, Halep a învins-o pe croata Donna Vekic (26 de ani, locul 82 WTA), scor 6-0, 6-2. Miercuri, în turul secund, românca a trecut de Shuai Zhang (33 de ani, locul 45 WTA), scor 6-4, 6-2.
Acum urmează duelul cu Coco Gauff. Jucătoarea din SUA a trecut în optimi de Aryna Sabalenka (24 de ani, locul 6 WTA), scor 7-5, 4-6, 7-6(4). Se anunță un duel pe cinste între Gauff și Halep, pentru un loc în semifinale la Rogers Cup.
Duelul de la Rogers Cup 2022 va fi al patrulea între Halep și Gauff. Românca s-a impus de fiecare dată și nu a cedat nici măcar un set în fața lui Coco.
Simona Halep are la activ două trofee în Canada. Ea s-a impus aici în 2016 și 2018. De asemenea, în 2017 s-a oprit în semifinalele turneului WTA.
După turneul de la Toronto, Simona Halep va mai evolua și la Cincinnati, competiție care e programată în intervalul 15-21 august.
Adevăratul obiectiv al Simonei în perioada imediat următoare este câștigarea US Open. Grand Slam-ul din SUA e programat în perioada 29 august – 11 septembrie.