Vrem, nu vrem, sportul nu poate trăi fără clasamente. Simona Halep, în topul celor mai titrate jucătoare aflate încă în activitate. Numărul 3 mondial are în palmares 22 de titluri obținute la simplu, dintre care 2 turnee de Grand Slam. Halep s-a retras de la turnele de la Doha și Dubai. Rămâne de văzut dacă problemele de spate invocate de ea, o vor lăsa să ia starul la Miami Open, ce va debuta pe 23 martie.
Simona Halep, în topul celor mai titrate jucătoare aflate încă în activitate. La 29 de ani, campioana noastră a strâns 22 de titluri în turneele de simplu feminin. Dintre ele, 2 sunt de Grand Slam, la Roland-Garros, în 2018 și Wimbledon, în 2019. Turneul de la Doha, la care Simo a ales să nu participe, a fost câștigat de cehoaica Petra Kvitova. Numărul 10 mondial s-a impus clar în fața spaniolei Garbine Muguruza, 6-2, 6-1. Kvitova a ajuns, astfel, la cel de-al 28-lea titlu din carieră.
Conform eurosport.ro, după Doha, a fost actualizat clasamentul celor mai titrate jucătoare aflate încă în activitate. Pe primul loc se află Serena Williams, cu 73 de titluri câștigate în carieră. O urmează chiar sora ei, Venus Williams, care a adunat 49 de trofee. Ultimul loc al podiumului este ocupat de olandeza Kim Clijsters, cu 41 de victorii în turneele WTA. Poziția a patra este deșinută chiar de învingătoarea de la Doha, Petra Kvitova, cu 28 de titluri.
Simona Halep ocupă locul 5 în acest top al titlurilor cucerite de tenismene aflate în activitate. Ea a câștigat 22 de trofee în circuitul WTA. Românca este urmată de jucătoarea din Belarus, Victoria Azarenka cu 21 de titluri și de rusoaica Svetlana Kuznetsova cu 18 titluri. În topul „all-time” al trofeelor câștigate, lucrurile stau altfel. Cea mai titrată jucătoare din istoria tenisului este americanca de origine cehă, Martina Navratilova (67 de ani). Ea a reușit să cucerească nu mai puțin de 167 de titluri la simplu, dintre care 18 trofee de Grand Slam.
Navratilova s-a retras târziu, abia în 2006. La aproape 50 de ani, ea chiar a și câștigat titlul de la US Open, dar la dublu mixt. De altfel, Navratilova deține și recordul celor mai multe trofee câștigate și în proba de dublu, 177. Pe poziția a doua a clasamentului celor mai titrate jucătoare din toate timpurile, se află americanca Chris Evert (66 de ani). Ea a adunat 157 de trofee la simplu, dintre care 18 la turneele de Grand Slam. Evert s-a retras din activitate în 1989. Cea de-a treia poziție e ocupată de germanca Steffi Graf. Nemțoaica a cucerit, la rândul ei, 107 trofee, 22 fiind de Grand Slam. Graf s-a retras din activitate în 1999.