Simona Halep (30 de ani – 19 WTA) va evolua în turul doi de la Roland Garros contra chinezoaicei Qinwen Zheng (19 ani – 74 WTA), pe care o va înfrunta pentru a doua oară în acest an. Tânăra reprezentantă a Chinei declara recent că este o admiratoare a jocului practicat de Simona, despre care spunea că este „o luptătoare”.
Simona Halep a debutat cu emoții la Roland Garros 2022 și a obținut calificarea în turul doi după ce a învins-o în trei seturi pe Nastasja Mariana Schunk (19 ani – 165 WTA), scor 6-4, 1-6, 6-1.
Dacă în primul tur a avut parte de o întâlnire în premieră, în turul secund Halep va da peste o adversară care i-a mai ieșit în cale în acest an. Este vorba despre Qinwen Zheng, pe care a întâlnit-o în semifinalele turneului Melbourne Summer Set 1. Pe 8 ianuarie, Halep o învingea pe Zheng în două seturi, scor 6-3, 6-2 și ajungea în actul final, pe care ulterior l-a și câștigat.
În ceea ce o privește pe Qinwen Zheng, sportiva din China spunea înaintea primei confruntări cu Simona Halep că este o admiratoare a acestuia. Încă din perioada junioratului, la recomandările tatălui, Zheng o urmărea cu mare atenție pe Simona și o avea drept exemplu pentru modul în care românca se luptă pe terenul de tenis.
Este o jucătoare foarte bună. Când eram junioară, tata îmi vorbea despre ea, îmi spunea că este o luptătoare. Voi da tot ce am mai bun şi cred că am nivelul necesar pentru a câştiga, aşa că trebuie să cred în mine. Nu mă gândesc că adversara este Simona. Trebuie doar să mă concentrez pe ce am de făcut, să merg înainte şi să câştig acest meci”, declara Zheng, potrivit WTA.
Prima ei întâlnire cu Simona Halep s-a încheiat cu o înfrângere, pe care a încasat-o în o oră și 25 de minute. Spre deosebire de acel meci, acum se vor confrunta în premieră pe zgură, suprafața preferată a Simonei.
Duelul Halep – Zheng de la Melbourne Summer Set 1:
La finalul jocului cu Nastasja Schunk, Simona Halep a declarat, printre altele, că se va preocupa să învețe limba franceză pentru ca pe viitor să poată comunica mai ușor cu organizatorii de la Roland Garros.
Având în vedere că jocul practicat de ea nu a fost cel mai bun, Mouratoglou a ținut să îi amintească faptul că în acest moment are alte priorități.
În primul rând vreau să mulţumesc publicului, celor care au rămas în arenă. Vă mulţumesc, în urmă cu un an nu am jucat foarte mult, mi-a fost dor. Mă bucur de această victorie. Ea a lovit mingea tare, dar eu am rămas suficient de puternică! Am rămas concentrată. Mă bucur că am câştigat meciul pentru că mereu e greu în primul tur. Să joc mai bine în runda următoare, acesta este obiectivul! Vreau să lupt, aşa cum am făcut azi. Atmosfera este frumoasă, mă bucur că oamenii mă susţin. Am jucat finale aici.
Acum am un antrenor francez şi pe viitor cred că voi învăţa franceza şi vom putea vorbi aşa aici”, a declarat Simona Halep.
Ulterior, antrenorul a distribuit clipul pe pagina sa de Twitter și a transmis: „Hai să ne focusăm pe antrenorat mai întâi”.
Let’s focus on coaching first ? https://t.co/ykHw6pSyij
— Patrick Mouratoglou (@pmouratoglou) May 24, 2022
Criză de nervi neobișnuită pentru Simona Halep la Roland Garros. Românca a strigat la arbitru.