Simona Halep a plecat miercuri spre Dubai, unde va participa la turneul de categorie WTA 500 programat în perioada 14-19 februarie. Înainte de a se urca în avion, sportiva din România a anunțat cu cine se va antrena în următoarea perioadă. La scurt timp după aceea, au început să apară și criticile.
Chris Evert, una dintre cele mai mari jucătoare de tenis din istorie, a făcut declarații tranșante cu privire la situația Simonei Halep.
Fosta sportivă din SUA a purtat un dialog cu campioana noastră, după ce a plecat fără antrenor la turneul WTA 500 din Emiratele Arabe Unite.
Femeia în vârstă de 67 de ani a scris, pe una dintre cele mai utilizate rețele de socializare, că are mare încredere în decizia lui Halep. Constănțeanca i-a răspuns imediat, mulțumindu-i pentru cuvintele de apreciere americancei care deține 18 trofee de Grand Slam la simplu.
Chris Evert a distribuit, ulterior, anunțul potrivit căruia Simona Halep va juca fără antrenor în perioada următoare. Legendara jucătoare americană a precizat în același timp că susține decizia româncei.
Am încredere în tot ceea ce spune sau face Simona Halep!”, a scris Chris Evert, pe contul său de Twitter.
Mulțumesc, Chris Evert!”, a răspuns imediat sportiva de la malul mării.
Dacă Chris Evert a fost blândă cu jucătoarea noastră, presa internațională a criticat-o aspru pe fiica lui Stere Halep după ce i-a concediat pe Adrian Marcu și Daniel Dobre.
Simona Halep părea pregătită să obțină ceva mai mult în acest Grand Slam, însă a eșuat. Una dintre cele mai mari dezamăgiri ale turneului.”, a scris publicația tennisworldusa.org.
După ce va termina cu turneele de la Dubai și Doha, Simona Halep își va face apariția la Indian Wells (9 – 20 martie), Miami (22 martie – 3 aprilie) și Charleston (4-10 aprilie), singura competiție ce are loc pe zgură verde și care va marca și debutul româncei în sezonul de zgură.