Simona Halep nu este singură în lupta pentru demonstrarea nevinovăției. După ce a fost despistată pozitiv cu Roxadustat românca a promis că va demonstra că nu a folosit substanța interzisă cu intenție. Fostul lider mondial va avea sprijinul unei organizații importante din tenisul profesionist.
Asociația Jucătorilor Profesioniști de Tenis a fost fondată, în 2019, de Novak Djokovic și Vasek Posipsil pentru a asigura „transparență și corectitudine în procesul de luare a deciziilor în tenisul profesionist”. Aceasta a anunțat deja că va încerca să o sprijine pe Simona în toate demersurile ei, până la soluționarea cazului.
Asociația Jucătorilor Profesioniști de Tenis se angajează să se asigure că Simona Halep, ca toate celelalte jucătoare de tenis, va avea un proces echilibrat. Vom lupta pentru drepturile ei și vom încerca să insistăm asupra transparenței pentru toate celelalte jucătoare de tenis”, a fost anunțul Asociației
Cosmin Hodor este fostul manager de comunicare al sportivei și cei doi au rămas în relații bune. De altfel, bărbatul a recunoscut, la Digisport, că a vorbit cu tenismena chiar înainte ca aceasta să facă anunțul care a pus lumea sportului pe jar. Hodor a fost și el șocat de veste, mai ales că nu își explică cum s-a întâmplat acest lucru. Conform acestuia, Simona este foarte corectă și strictă când vine vorba de respectarea regulilor.
Este ultima persoană care merita așa ceva, sunt șocat. Chiar vorbisem cu ea în dimineața aceea, m-a rugat să aștept că o să mă sune mai târziu. Apoi am aflat și eu. Eu o cunosc bine, ea este foarte corectă când vine vorba de orice regulament sau lege. Când mergeam cu mașina, îmi spunea că merg prea repede, dacă aveam 60 la oră și limita este de 50. Este foarte disciplinată, așa a ajuns unde a ajuns. A făcut sacrificii enorme și acum câteva fracțiuni de secundă pot să schimbe tot. Este dureros.
Am vorbit de curând cu ea, este dărmâmată de tot ceea ce se întâmplă. Este normal, dar este și determinată să lupte până la capăt. Cel mai important este să își demonstreze nevinovăția, poate să facă asta. Acum nu mai vorbim doar de cariera ei, tot viitorul Simonei este în joc, a declarat Cosmin Hodor