Simona Halep a vorbit despre motivul concedierii antrenorului Artemon Apostu-Efremov. Ea s-a despărțit de român imediat după întoarcerea de la Madrid. În ce relații au rămas cei doi și cu cine se antrenează acum.
Halep a vorbit pentru prima dată despre ruptura dintre ea și antrenorul român Artemon Apostu-Efremov. El este cel car i-a fost alături româncei în ultimul an și jumătate, perioadă în care Simo a cucerit turneele de la Dubai, Praga sau Roma. Decizia a venit imediat după ce jucătoarea de tenis s-a întors în România. Simona Halep a fost eliminată în optimile de la Mutua Madrid Open de către Elise Mertens, scor 6-4, 5-7, 5-7.
Asa am simțit, că e momentul să ne despărțim! A făcut o treabă bună, mai ales în pandemie, când nu a fost ușor pentru niciunul dintre noi. Îi mulțumesc și pe această cale că a fost alături de mine în perioada grea prin care am trecut în 2020, dar și în 2021. A fost alături de mine și a muncit cot la cot cu mine. Am rămas prieteni și suntem într-o relație bună”, a declarat Simona Halep, pentru Digisport
La finalul lui 2014, ea îl concedia prin sms pe belgianul Wim Fissette (41 de ani). Alături de acesta, reușise să ajungă la alt nivel al performanțelor: finală Roland-Garros și Turneul Campioanelor, semifinală la Wimbledon. Belgianul a fost destul de iritat de atitudinea lui Halep și a acuzat-o că a început să aibă aere de star. El mai spus că Simo a fost influențată de anturaj în decizia ei.
Simona Halep a decis să se întoarcă de la Madrid în România pentru a se putea antrena pentru turneul de la Roma. Jucătoarea de tenis nu s-ar fi putut pregăti în Spania, pentru turneul din perioada 10-16 mai, din cauza restricțiilor.
Simo i-a rupt contractul lui „Arti”, însă l-a păstrat pe australianul Darren Cahill. Ea se antrenează pentru două zile în Herăstrău, apoi pleacă spre turneul de la Roma. Presiunea este destul de mare deoarece campioana noastră este deținătoarea trofeului iar în ultima vreme nu a ajut un joc foarte bun.
E ciudat că am fost acum câteva luni acolo și mă duc din nou! E o presiune, sunt deținătoarea trofeului, dar nu mă gândesc la asta. Mi-a fost greu din punct de vedere mental în ultima perioadă și acum vreau doar să joc mai bine tenis. La Madrid e altitudine și mingea zboară mai sus, iar la Roma îmi place mai mult pentru că e zgură adevărată și poți deschide terenul, poți alerga mai mult”