Simona Halep riscă o suspendare de până la patru ani, după ce a fost depistată cu roxadustat, o substanță interzisă de Agenția Mondială Antidoping (WADA). Românca nu își va găsi liniștea până când nu își va dovedi nevinovăția.
De cealaltă parte, antrenorul francez Patrick Mouratoglou se bucură de un real succes. Tehnicianul a obținut rezultate impresionante alături de tânărul danez Holger Rune.
Holger Rune are un parcurs fantastic de când a intrat pe mâna lui Patrick Mouratoglou. După ce l-a învins pe Stefanos Tsitsipas în finala turneului ATP 250 de la Stockholm, norvegianul a dat o nouă lovitură. Tânărul de 19 ani s-a calificat, sâmbătă seara, în finala turneului ATP 500 de la Basel (Elveția).
Elevul lui Patrick Mouratoglou va disputa ultimul act al turneului ATP 500 de la Basel duminică, 30 octombrie.
Danezul a ajuns la nouă victorii consecutive, însă finala de la Basel este de departe cea mai importantă din cariera lui.
Patrick Mouratoglou a reușit să scoată ce e mai bun din Holger. Jucătorul și-a îmbunătățit jocul de când a început colaborarea cu controversatul francez și pare greu de învins.
Primul titlu pe care danezul l-a obținut sub îndrumarea lui Patrick Mouratoglou a fost cel de la Stockholm. Noul elev al lui Patrick Mouratoglou s-a impus în ultimul act cu un dublu 6-4 în fața lui Stefanos Tsitsipas. Grecul se cunoaște, la rândul său, cu antrenorul francez.
Danezul de 19 ani s-a mai impus în acest an și la Munchen, un alt turneu din categoria ATP 250.
În ceea ce o privește pe Simona Halep, aceasta a fost supendată provizoriu după ce a fost depistată pozitiv la testarea antidoping. Jucătoarea română de tenis în vârstă de 31 de ani are la dispozițe trei săptămâni să adune probele care să îi dovedească nevinovăția.
Astăzi începe cel mai greu meci al vieții mele: lupta pentru adevăr. Am fost informată că am testat pozitiv la o substanță numită Roxadustat, într-o cantitate extrem de mică. E cel mai mare șoc din viața mea.
De-a lungul carierei mele, ideea de a trișa nu mi-a trecut nici măcar o dată prin minte, întrucât e complet opusă valorilor cu care am fost educată. Să înfrunt o situație atât de nedreaptă, mă simt confuză și trădată.
Voi lupta până la final pentru a demonstra că nu am ingerat substanța în cunoștință de cauză și am încredere că, mai devreme sau mai târziu, adevărul va ieși la iveală.
Nu e vorba despre titluri sau despre bani. E vorba despre onoare și despre povestea de dragoste pe care am construit-o cu tenisul în ultimii 25 de ani.”, a scris Simona Halep pe Instagram.