Și mâine e o zi

16 12. 2020, 22:55
Si maine e o zi

Decembrie e cea mai interesantă lună din an. E albă, dacă celelalte sunt gri, e o speranță, dacă altele nu mai sunt. E concluzia prin definiție și poartă cu ea credința ca intrarea în Noul An aduce numai bine.

În decembrie se lansează, tocmai în acest spirit, un site nou: PLAYSPORT. Mai mult decât atât, odată cu el se prezintă în fața dumneavoastră și o echipă nouă de ziariști. Cu nume pe care lumea presei, dar și cea a sportului, le cunoaște, cu nume noi, și cu intenția mărturisită de a reuși.
Cum va arăta însă presa on line în 2021? De fapt, cum va fi desfășurarea acestui an, mai important decât toți de la al doilea război mondial încoace?

Un an al reîntoarcerii la valori. Un an al spiritului revoltat, un pariu de pus cu presa în aceeași măsură în care PLAYSPORT își propune să îl pună și cu viața. Cu colegii care au rămas în acest dialog la distanță, cu trecutul nostru care obligă, cu viitorul pe care ne propunem să-l construim.
Dar mai ales cu cititorii, cu publicul nostru, de azi și dintotdeauna.

PLAYSPORT va înscrie! PLAYSPORT trebuie să înscrie

De 30 de ani în presă, de 28 de ani sau de 12 minute. Toată echipa PLAYSPORT e aici, pentru că și mâine e o zi! Cea mai importantă dintre toate pentru noi.
Intrăm cu emoții în joc, ca Simona Halep într-un “ decisiv”, ori ca Lăcătuș în fața penalty-ului de pe Ramon Sanchez Pizjuan. PLAYSPORT va înscrie! PLAYSPORT trebuie să înscrie. În ce mă privește, nu am nicio îndoială. Cu ce echipă avem, mă simt ca pe Rose Bowl în 1994. Radu e aici, Alin e și el, ce a fost va mai fi!
Și poate mai frumos ca altădată!
Decembrie e cea mai frumoasă lună din an!