În etapa a 12-a din Arabia Saudită, Al Raed a reușit o victorie spectaculoasă în fața celor de la Damac, scor 2-1. La finalul partidei, Marius Șumudică a fost extrem de bucuros pentru acest succes. Tehnicianul român a făcut show în vestiarul echipei sale.
Al Raed a înfruntat-o pe Damac în etapa a 12-a din Arabia Saudită. Echipa lui Marius Șumudică a început excelent meciul și a deschis scorul încă din minutul 7, prin El Berkaoui. În minutul 19, Julio Tavares a marcat și a dublat avantajul echipei sale. Gazdele au ratat un penalty în minutul 29. El Arbi Soudani a executat lovitura de pedeapsă însă Silviu Lung Jr a avut o paradă excelentă și a evitat primirea golului. Astfel, echipa lui Șumudică a intrat în avantaj la cabine.
În repriza secundă cei de la Damac au forțat egalarea însă au reușit să marcheze abia în minutul 82, prin Chafai. Gazdele nu au mai avut însă resursele necesare pentru a egala scorul și meciul s-a terminat cu victoria celor de la Al Raed cu scorul de 2-1. În urma acestui succes echipa antrenată de Marius Șumudică a urcat pe locul 10, având 15 puncte acumulate. Al Raed se află la 11 puncte în spatele liderului Al Nassr, echipă care l-a transferat de curând pe Cristiano Ronaldo.
În afara paradei excelente avute la penalty-ul gazdelor, Silviu Lung Jr a avut încă șase intervenții providențiale. La final el a fost desemnat omul meciului. Victoria înregistrată de echipa sa la Damac i-a produs multă bucurie lui Marius Șumudică. Vulcanicul tehnician român a țipat de fericire și l-a îmbrățișat pe unul dintre conducătorii clubului saudit.
? | افراحنا اليوم من الملعب بعد نهاية مباراة #الرائد_ضمك
من #سناب_الرائد https://t.co/6SkpkHHgrM pic.twitter.com/6wBY2ozPUF
— نادي الرائد السعودي (@alraedclub) January 5, 2023
Transferul lui Cristiano Ronaldo la Al Nassr l-a impresionat și pe Marius Șumudică. Antrenorul lui Al Raed a subliniat importanța acestei mutări pentru întreg campionatul din Arabia Saudită. Totodată Șumudică speră chiar să-l întâlnească pe starul portughez.
Să sperăm că voi avea șansa să îl întâlnesc. Traversăm o perioadă grea la club. Momentan, sunt niște probleme cu niște jucători accidentați, dar, ce să spun, e o onoare când ai adversar un astfel de jucător. Crește nivelul campionatului, crește nivelul oricărui antrenor care activează aici.
Al-Hilal a început să vândă tricouri cu Messi. Auzisem că în vară există posibilitatea ca Messi să vină aici. Ramos, Busquets și Modric sunt ofertați de Al-Nassr. Sperăm să facem și noi niște transferuri, am pierdut jucători din cauza accidentărilor.
Am doi ani de contract, nu se pune problema să plec. Nu a fost nicio discuție. Ieri, doar ghinionul a făcut să pierdem cu 2-3 în fața celor de la Al-Taawon. Am avut și un penalty neacordat.
Mitriță a ieșit accidentat în prima repriză, intrare cu talpa, dar nu s-a dat penalty. Am jucat 11 etape dintre care în șase au fost arbitrii chemați la VAR pentru o decizie în favoarea mea, dar niciuna nu a fost luată. Din moment ce te duci la VAR, dar, din șase meciuri, nu iei una pentru mine, înseamnă că e ceva, nu se poate.
E foarte greu. De la anul se joacă cu opt străini în primul unsprezece. E singura echipă care a bătut Argentina la Cupa Mondială”, a declarat Marius Șumudică la Digi Sport.