Show a la Rednic! Declarații fabuloase după UTA – Voluntari 4-3: „Hai, Mourinho, găsește-ți echipă”

Iosif Pintilie 18.03.2024, 21:58
Show a la Rednic! Declarații fabuloase după UTA – Voluntari 4-3: „Hai, Mourinho, găsește-ți echipă”

UTA s-a impus în meciul cu FC Voluntari, scor 4-3, în poate cel mai spectaculos meci jucat în 2024 în Superliga. Arădenii încep astfel playoff-ul cu o victorie foarte importantă, care aduce liniștea în ceea ce privește lupta pentru evitarea retrogradării.

La finalul meciului, Mircea Rednic a făcut spectacol la declarații. Printre altele, i-a transmis un mesaj marelui Jose Mourinho, ”șomer” de câteva luni, după despărțirea de AS Roma.

Mircea Rednic, show după meci

Antrenorul gazdelor, Mircea Rednic, spune că echipa lui și-a dorit cele trei puncte și a meritat victoria. Crede că este greu pentru un club să revină după ce a fost condus de două ori, motiv pentru care își felicită elevii.

În același timp, acesta le-a transmis un mesaj fanilor echipei. Acesta spune că primește des sfaturi tactice de la fani și s-a săturat. În glumă, speră ca Mourinho să își găsească echipă repede, pentru că toți fanii se cred ”The Special One”.

„Așa cum am spus înainte de meci, ne-am dorit cele trei puncte. Sunt mulțumit și fericit pentru jucători. Nu e ușor să revii după ce ești condus de două ori și să câștigi. Mă bucur că au marcat cei care au intrat. Asta vreau de la fiecare jucător.

Le-am zis că vor avea șanse. E foarte important că am câștigat și am luat cele trei puncte. Acum mergem înainte. Îmi era teamă după ce am ratat play-off-ul, dar băieții au reacționat foarte bine.

La pauză au fost două reacții în vestiar care nu mi-au plăcut. Dar eu am răbdare și experiență. Trec peste. Iert, dar nu uit. Dar măcar din aceste discuții cu doi jucători alții au reacționat bine. Îi felicit. E o victorie meritată.

Am luat trei puncte importante. Vreau doar să spun «Răbdare, U-tiștilor!». M-am săturat de câte sfaturi și indicații dați! Toți vă credeți Mourinho. Hai, Mourinho, găsește-ți echipă, că poate așa mă lasă lumea în pace! Poate îmi pierd răbdarea și nu ar fi bine, având în vedere ce s-a făcut aici”, a spus Mircea Rednic la OrangeSport.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622