Sergio Rico, prima reacție după ce s-a trezit din comă
Sergio Rico, portarul naționalei Spaniei, a ieșit din comă, după 19 zile. Acesta ar putea fi externat peste două săptămâni.
Sergio Rico a ieșit din comă
Sergio Rico, portarul de la PSG, se afla în comă de 19 zile, la spitalul Virgen del Rocio din Sevilia, după un accident. Acesta a căzut de pe cal în timpul unui pelerinaj la El Rocio.
Portarul iberic a transmis un mesaj, pe Instagram, fanilor care l-au susținut și care s-au rugat pentru el, astfel încât să își revină.
„Aş vrea să le mulţumesc tuturor celor care mi-au arătat susţinere şi celor care au fost alături de mine pe parcursul acestor zile complicate.
Continui să lucrez pentru a mă recupera reabilitarea mea şi cu fiecare zi care trece mă simt mai bine. Mă simt foarte norocos şi, încă o dată, vă mulţumesc tuturor. Sper să ne putem vedea în curând”, a scris Sergio Rico pe contul oficial de Instagram.
În urmă cu patru zile, acesta era scor de la secția de terapie intensivă, fiind mutat pe o secție normală.
”Sergio Rico a fost scos din secţia de terapie intensivă a spitalului Virgen del Rocio. El a fost mutat acum la un alt etaj al spitalului unde va continua să fie monitorizat şi să primească îngrijiri medicale”, a anunțat conducerea spitalului din Sevilla, conform L’Equipe.
Sergio Rico este portarul lui PSG din 2020, când a fost cumpărat pentru șase milioane de euro de la Sevilia. Cu o selecție în naționala Spaniei, el a jucat 170 de meciuri pentru spanioli, primind 218 goluri și având un total de 58 de meciuri fără gol primit. A mai jucat pentru Fulham, în 32 de meciuri, PSG, în 24 de meciuri și la Mallorca, în 15 meciuri.