Sepsi – CFR Cluj, de duminică seara, s-a terminat 2-1 pentru covăsneni. Trupa lui Mandorlini a făcut o repriză secundă catastrofală. Sepsi a revenit spectaculos: a punctat prin Kallaku, iar Damașcan „a încheiat bâlciul”.
Gigi Becali jubilează. FCSB este lider autoritar în Liga 1.
20:45 – FINAL DE MECI. Scor final, 2-1 pentru Sepsi.
Min. 85 – GOOOL, Sepsi! Damașcan punctează pentru 2-1. Portarul Sava n-are nicio șansă.
Min. 70 – GOOOL, Sepsi! Kallaku șutează dintr-un unghi foarte dificil și egalează!
Min. 55 – Ocazie, CFR! Bîrligea finalizează execrabil, după ce scapă singur cu portarul lui Sepsi. Ninaj îi făcuse cadou mingea atacantului, care trage fix în Niczuly.
22:05 – S-a fluierat startul reprizei secunde.
21:49 – PAUZĂ
Min. 45+1 – Ocazie, Sepsi! Păun trage din afara careului, dar Sava e la post.
Min. 45 – Ocazie, Sepsi! Ștefănescu își asumă cu mare cu curaj singur o acțiune, după ce nu e susținut de vreun coleg și șutează pe poartă. Prinde Sava.
Min. 37 – Încă un gol reușit de CFR, de Otele, din assistul lui Bîrligea. Golul e anulat pentru offside-ul lui Bîrligea.
Min. 31 – GOOOL, CFR! Tachtsidis deschide scorul cu un șut de lângă careu. Golul bine plasat este validat după VAR.
Min. 19 – Ocazie, Sepsi! Safranko trimite cu capul, pe colțul lung, dar mingea trece puțin pe lângă poarta lui Sava.
Min. 18 – Ocazie, Sepsi! Ninaj trage cu stângul, dar îl ia la țintă pe portarul Sava.
Min. 12 – Fără ocazii importante până acum. Camora trage execrabil în zid, dintr-o lovitură liberă promițătoare, de lângă careu.
21:00 – Centralul fluieră startul partidei
19:00 – Echipele de start pentru meciul din această seară au fost anunțate.
Sepsi OSK: Niczuly – Kecskes, Ninaj, Ciobotariu – Oteliță, I. Gheorghe, N. Păun, R. Varga – Ștefănescu, Safranko, C. Matei
Rezerve: Moldovan, Fl. Ștefan, Oroian, Bălașa, Jonathan Rodriguez, Damașcan, Kallaku, Rondon, Debeljuh
Antrenor: Bernd Storck
CFR Cluj: Sava – Ziv Morgan, Kresic, M. Ilie, Camora – Avonou, Tachtsidis, Cvek – Otele, Bîrligea, Krasniqi
Rezerve: Hindrich, Bălgrădean, Boben, Nortey, R. Filip, Fică, Deac, Luca Mihai, Juricic
Antrenor: Andrea Mandorlini
Sepsi OSK și CFR Cluj se duelează în ultimul meci al zilei, din cadrul etapei 20 din Superligă. Cele două formații au mare nevoie de puncte, înainte de acest meci.
Elevii lui Andrea Mandorlini s-au resemnat cu ideea că vor petrece sărbătorile și revelionul în spatele FCSB-ului în clasament. Vor să reducă măcar din diferența de opt puncte ce le separă pe cele două în acest moment.
De cealaltă parte, Sepsi OSK are nevoie de o victorie pentru a spera că termină anul pe loc de playoff. Echipa este pe poziția nouă în clasament, la trei lungimi de locul șase, Farul.
Sepsi OSK: Niczuly – Kecskes, Ninaj, D. Ciobotariu – Oteliță, Alimi, J. Rodriguez, R. Varga – Ștefănescu, Safranko, C. Matei
Rezerve: D. Moldovan – Fl. Ștefan, N. Păun, I. Gheorghe, Damașcan, Oroian, Damașcan, Kallaku, Rondon
Antrenor: Bernd Storck
CFR Cluj: Sava – Kresic, M. Ilie, Morgan – Mogoș, Muhar, Tachtsidis, Camora – Avounou, Bîrligea, Otele
Rezerve: Hindrich – Cr. Manea, Boben, Cvek, R. Filip, Fia, Krasniqi, C. Deac, Juricic
Antrenor: Andrea Mandorlini
Italianul Andrea Mandorlini a prefațat partida cu Sepsi OSK. Acesta a spus că a fost impresionat, la venirea în România, de forma celor de la Sepsi, dar admite că aceștia și-au pierdut din valoare.
Crede însă că în ultimele meciuri echipa și-a revenit, iar victoria lor de la Galați a fost considerată de italian drept ”complicată”.
„Când am ajuns în România, am văzut meciurile celor de la Sepsi și m-au impresionat. A urmat o perioadă cu câteva probleme și câteva schimbări. Am urmărit ultimele meciuri, au reușit să câștige pe un teren complicat, la Galați.
Cred că va fi un joc dificil pentru noi, nu degeaba au câștigat Cupa României. Ne dorim să câștigăm, șapte meciuri fără victorie sunt multe, chiar dacă clasamentul e încă bun pentru noi.
Sepsi a schimbat antrenorul, iar colaboratorii mei mi-au transmis că acasă la ei mereu au fost meciuri complicate, cred că la fel va fi și duminică. Nu știu ce tip de meci va fi, dar cu siguranță va fi dificil. Noi ne dorim să câștigăm, indiferent de terenul pe care jucăm”, a punctat antrenorul italian.
CFR Cluj a ajuns șa șapte meciuri la rând fără victorie în toate competițiile. Nu s-a mai întâmplat asta de când echipa a ieșit din insolvență. Cel mai mult au avut două serii de cinci meciuri la rând fără victorie.