Sepsi OSK transferă de la campioană. O nouă achiziție de marcă pentru câștigătoarea Cupei României

Gabriel-Alexandru Ioniță 24.06.2022, 21:52
Sepsi OSK transferă de la campioană. O nouă achiziție de marcă pentru câștigătoarea Cupei României

Sepsi Sf. Gheorghe continuă să se întărească masiv pe piața transferurilor în vederea sezonului viitor. Covăsnenii au anunțat că au ajuns la un acord cu atacantul venezuelean Mario Rondon, care s-a despărțit la începutul sezonului trecut de campioana CFR Cluj.

Sepsi a ajuns la un acord cu Mario Rondon, fostul atacant de la Gaz Metan și CFR Cluj

În această perioadă, fotbalistul în vârstă de 36 de ani a evoluat în Polonia, pentru Radomiak, echipă care a terminat campionatul din Ekstraklasa pe locul 7. Acum, el a devenit liber de contract și s-a înțeles cu Sepsi Sf. Gheorghe, după cum a anunțat Attila Hadnagy, directorul sportiv al clubului covăsnean.

Suntem bucuroși că de azi ni se alătură și atacantul Mario Rondon, pe care l-am vrut și anul trecut, dar atunci el a ales să plece în Polonia. Este un atacant cu mare experiență, avem încredere în el și suntem siguri că ne va ajuta.

A contat foarte mult că acum ne-a căutat el și a vrut foarte mult să vină la noi. Asta înseamnă că am devenit o echipă interesantă pentru mulți jucători, care vor să vină la noi pentru că suntem un club serios și profesionist. Ne-am înțeles în 5 minute! A urcat în mașină si a venit din Polonia în cantonamentul nostru. Aici a demonstrat că a vrut mult să vină la noi”, a spus Hadnagy potrivit gsp.ro.

Rondon a plecat din Gruia în urma unui conflict cu Marius Șumudică

Mario Rondon este al șaselea jucător legitimat în această vară de Sepsi Sf. Gheorghe. Echipa antrenată de Cristiano Bergodi i-a mai adus pe Ion Gheorghe, Cosmin Matei, Rareș Ispas, Francisco Junior și Denis Ciobotariu.

Mario Rondon a mai jucat în Liga 1 pentru Gaz Metan Mediaș, în perioada ianuarie 2018-iulie 2019, timp în care a avut și o scurtă experiență în China. A fost adus la CFR Cluj la insistențele lui Dan Petrescu, cel care l-a apreciat foarte mult, și a plecat la cererea lui Marius Șumudică, în vara anului trecut. La acel moment, antrenorul a explicat de ce s-a ajuns la această situație.

Au fost nişte aberații, că l-am dat afară pe Rondon din antrenament, că am avut conflicte cu Rondon. Nu am avut niciun fel de conflict. Eu am avut o simplă discuție de cinci minute cu Rondon, în care mi-a promis ceva la Cluj și a doua zi nu s-a ținut de cuvânt. Şi a doua zi ne-am despărţit. În momentul în care îi promiți ceva unui om şi îi bagi cuțitul în spate, înseamnă că nu vrei să mergi pe acelaşi drum. Și-a văzut de drumul lui. Dar nu l-am dat afară. În meciurile de pregătire, Rondon a jucat cele mai multe minute”, a spus Marius Șumudică la vremea respectivă.

A dispărut un jucător de la Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Attila Hadnagy: „Nu s-a mai întors la lot”

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622