Sepsi a început să lucreze pentru Ungaria! Puștiul român a debutat deja în naționala de la Budapesta

Bogdan Solomon 27.03.2024, 12:51
Sepsi a început să lucreze pentru Ungaria! Puștiul român a debutat deja în naționala de la Budapesta

Un jucător al lui Sepsi a refuzat România, preferând să îmbrace tricoul echipei naționale a Ungariei. Tocmai și-a făcut debutul, la 19 ani.

FRF a pierdut, de altfel, multe „lupte” de acest gen în ultimii ani. Cele mai cunoscute exemple sunt Daniel Boloca, Andrei Coubiș, care au ales Italia.

Puștiul lui Sepsi a debutat în naționala Ungariei

Născut la Târgul Secuiesc, Krisztian Dobozi are dublă cetățenie (română și maghiară), așa că a optat pentru naționala Ungariei și a bifat primul meci la U19, în amicalul cu Irlanda. Ba chiar și-a trecut numele pe lista marcatorilor.

Este vorba despre un fundaș central aflat sub contract cu Sepsi, dar împrumutat până la sfârșitul stagiunii la Kazincbarcika, în cel de-al doilea eșalon al maghiarilor. Asta după ce a evoluat timp de un an în Liga 3 din România, pentru KSE Târgu Secuiesc, tot sub formă de împrumut.

Pentru covăsneni a bifat doar două apariții în Cupa României, împotriva Corvinului și a  Petrolului. În cea din urmă partidă a fost titular și a rămas pe teren până la final.

La Kazincbarcika a adunat până acum șase meciuri și a înscris un gol, intrând în atenția Ungariei U20. Întrucât a fost mulțumit de condițiile oferite, a răspuns prezent convocării fără să stea prea mult pe gânduri.

Sepsi nu are de gând să-l piardă: „Cum să nu-l vrem”

Cei de la Sepsi s-au arătat încântați de prestațiile lui Krisztian Dobozi și au dat asigurări că nu vor renunța la serviciile sale. Cu atât mai mult cu cât reprezintă o soluție pentru regula U21.

„Este un băiat din Târgu Secuiesc, a fost la noi în timpul junioratului. La un moment dat s-a dus înapoi la Târgu Secuiesc, că e de loc de acolo, după care a revenit la noi. A jucat la echipa a doua a noastră, a avut și două meciuri în prima echipă.

În cantonamentul din Turcia, au venit cei de la clubul respectiv (n.r. Kazincbarcika) să ne întrebe dacă nu cumva îl dăm împrumut, că pe ei îi poate ajuta, acolo poate juca. Ne-am bucurat și noi… Vă dați seama, cel mai bine pentru un copil e să aibă meciuri în picioare, iar la noi nu juca mult, eventual juca la Liga 3. Dar nu se compară!

Acum a avut o șansă și a profitat de acea șansă. Are și cetățenie maghiară, altfel nu putea juca. Pe cea română normal că o are. Îl vrem înapoi, cum să nu? E în continuare eligibil, e under, cum să nu-l vrem?”, a declarat David Kertesz, vicepreședintele formației din Sfântu Gheorghe, pentru gsp.ro.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622