Sepp Blatter, fost președinte FIFA, a declarat că, de-a lungul timpului, a asistat la trageri la sorți trucate. Acuzat, printre altele, de deturnare de fonduri sau fraudă, elvețianul a „arătat cu degetul” spre un fost mare președinte.
În vârstă de 85 de ani, acesta a fost președinte FIFA în perioada 1998-2015. El a fost pus sub acuzare, într-un dosar de escrocherie, alături de marele Michel Platini, în Elveția. Recent, într-un interviu acordat, acesta a vorbit de diverse practici de-a lungul anului.
Deși mereu s-au speculat că există o modalitate cu „bile reci și bile calde”, prin care tragerile la sorți sunt „măsluite”, acesta a spus că n-a recurs niciodată la acest lucru, dar a existat o persoană care avea această influență.
O singură persoană care a avut această putere. Artemio Franchi a făcut-o pentru tragerea la sorți în cupele europene. Eu nu am făcut niciodată așa ceva. Pot fi semnalizate bilele, poți să le încălzești sau să le răcești. Tehnic este posibil. Această metodologie nu a existat în cadrul FIFA, dar am asistat la extrageri, la competiții sub altă egidă în care s-a întâmplat asta” a declarat acesta, citat de Marca.
Artemio Franchi a fost președinte al UEFA în perioada 1973-1983.
Tragerile la sorți pentru fazele eliminatorii ale UEFA Champions League au fost repetate pentru această ediție. În urma unei erori de soft, mai multe cluburi s-au autosesizat, au trimis plângeri la UEFA, iar, la mai puțin de trei ore, tragerile au fost refăcute.
Dacă de obicei tragerile nu întâmpină probleme, de această dată, au existat două greșeli majore. Mai întâi, ca adversară a lui Villarreal a fost inclusă și Manchester United, deși ambele formații au făcut parte din aceeași grupă a Ligii Campionilor. Prin urmare, cele două nu se puteau întâlni în faza șaisprezecimilor.
Totuși, „diavolii” au fost trași ca adversari pentru „submarinul galben”. Giorgio Marchetti a intervenit și a transmis că cele două echipe nu se pot întâlni, iar, mai apoi, a fost trasă o altă echipă din urna câștigătoarelor de grupă, adică Manchester City.
Mai apoi, din urma locurilor doi a fost extrasă Atletico de Madrid. Crezând că United fusese deja trasă, deși nu fusese, ținând cont că nu se poate întâlni cu Villarreal, cei de la UEFA nu au mai pus formația de pe „Old Trafford” în bolul cu posibili adversari ai echipei din Spania.
După trageri, UEFA a primit reclamații din mai multe direcții, fiind nevoiți să refacă tragerea la sorți, deși unele echipe au contestat acest lucru.