Semnificația pelerinei misterioase pe care a purtat-o Messi la festivitatea de premiere

Dragos Stefanescu 19.12.2022, 09:57
Semnificația pelerinei misterioase pe care a purtat-o Messi la festivitatea de premiere

Argentina a câștigat Cupa Mondială din Qatar după o finală de vis cu Franța. Le festivitatea de premiere, Lionel Messi a purtat o pelerină neagră. Misteriosul obiect vestimentar a produs nedumerire printre fani și jurnaliști. Ulterior, misterul pelerinei lui Messi a fost dezvăluit de secretarul general al comitetului de organizare a turneului din Qatar.

S-a aflat semnificația pelerinei purtate de Messi la festivitatea de premiere

Duminică, 18 decembrie, Argentina și Franța s-au înfruntat în finala Cupei Mondiale din Qatar. Partida a fost extrem de spectaculoasă, după 90 de minute terminându-se la egalitate, scor 2-2. După cele două reprize de prelungiri, scorul a fost tot egal, ambele echipe reușind să marcheze câte un gol. Astfel, meciul s-a decis la loviturile de departajare. Sud-americanii s-au impus cu 4-2, după ce francezii au ratat două penalty-uri. Astfel, Argentina a cucerit pentru a treia oară în istorie Cupa Mondială.

Lionel Messi a avut o nouă evoluție magistrală și a reușit să marcheze două goluri. La final, starul lui PSG a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului.

La festivitatea de premiere, șeicul Tamim bin Hamad Al Thani i-a pus lui Lionel Messi pe umeri o pelerină de culoare neagră. Semnificația misteriosului obiect vestimentar a fost dezvăluită ulterior de Hassan Al Thawadi, secretarul general al comitetului de organizare a turneului din Qatar. Acesta a explicat că pelerina se numește ”Beshth” și are o istorie veche de mii de ani. Bărbații din lumea arabă poartă această pelerină la ocazii speciale, cum ar fi nunțile sau anumite sărbători religioase.

Este o haină pentru ocazii speciale. De data aceasta a fost o sărbătoare a lui Messi.

Cupa Mondială a fost ocazia să prezentăm lumii cultura noastră arabă și musulmană. Nu a fost vorba despre Qatar, a fost o sărbătoare regională”, a spus Hassan Al Thawadi pentru BBC Sport.

După ce a câștigat Cupa Mondială, Lionel Messi a făcut marele anunț

Lionel Messi a condus ca un magician echipa Argentinei și a contribuit decisiv la cucerirea marelui trofeu. La finalul partidei, starul lui PSG a oferit primele reacții după câștigarea primului titlu mondial din carieră. Totodată, Messi a anunțat că nu se gândește momentan să se retragă din naționala Argentinei, veste ce-i va bucura pe toți fanii săi.

E o nebunie. E frumoasă. E cel mai frumos lucru care există! Știi cât de mult o s-o sărut? E impresionantă, adevărul e că mi-o doream mult. Am zis cândva că Dumnezeu o să mi-o dăruiască. Am presimțit asta.

Am suferit mult, dar am reușit. Acum să cântăm și să ne bucurăm. Abia așteptăm să vedem ce nebunie o să fie în Argentina. Ne gândim să ne bucurăm de momentul ăsta.

Nu mă voi retrage de la echipa națională. Vreau să continui să joc în tricoul Argentinei din postura de campion mondial”, a declarat Lionel Messi.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622