Octavian Popescu, fotbalistul în vârstă de 19 ani al celor de la FCSB, este unul dintre preferații lui Dumitru Dragomir, iar fostul președinte al LPF nu a ezitat să îl avertizeze din nou pe Gigi Becali. Dumitru Dragomir nu poate înțelege cum de Tavi și-a pierdut postul de titular în echipa antrenată de Nicolae Dică.
Octavian Popescu și-a recâștigat postul de titular în duelul UTA Arad – FCSB 2-2, iar Dumitru Dragomir îi sugerează lui Gigi Becali să nu îl mai scoată din „primul 11” pe tânărul jucător.
Tavi Popescu a fost păstrat de Dică în teren pe tot parcursul meciului de Cupă, însă în prelungiri a văzut două cartonașe galbene și a fost eliminat. Cu toate acestea, prestația lui Octavian Popescu din deplasarea cu UTA Arad a fost una mult mai solidă față de cele din precedentele dueluri, în care s-a văzut clar că jocul fotbalistului suferă.
Unul dintre motivele care l-au ajutat pe Tavi să evolueze la un nivel mai ridicat a fost dat de faptul că Nicolae Dică l-a folosit pe poziția sa preferată, cea de aripă stânga, într-un sistem de tip 4-3-3.
Profitând te situația dată, Dumitru Dragomir l-a certat public pe Gigi Becali pentru felul în care l-a tratat pe Octavian Popescu în ultimele luni:
„Nu știu de ce îl tot lasă pe bancă pe Octavian Popescu. Este o mare tâmpenie. Nu știu cine i-a zis asta lui Gigi. Când se mai sudează echipa? Nu prin jocuri? Stând pe bancă? Dacă îmi dați un exemplu de un jucător de valoare care a crescut stând pe bancă, eu mă împușc”, a declarat Dumitru Dragomir, la PRO Arena.
În sezonul 2021 – 2022, Octavian Popescu a marcat 10 goluri și a oferit 4 pase decisive pentru FCSB. În actuala stagiune, cifrele sale sunt mult mai modeste. Cu doar două pase decisive s-a remarcat Tavi, în cele 23 de meciuri pe care le-a jucat.
Scăderea sa de formă a venit în același timp cu mai multe schimbări efectuate la echipă. În primul rând, Nicolae Dică l-a înlocuit pe Toni Petrea pe banca tehnică. Ulterior, noul tehnician a schimbat atât sistemul de joc, cât și postul din teren al lui Tavi. El a fost trecut în spatele vârfului, într-un sistem de 4-2-3-1.
O altă povară care a picat pe umerii lui Octavian Popescu în aceste momente dificile a fost reprezentată de banderola de căpitan, care nu a făcut decât să pună o presiune suplimentară pe el.
„Steaua (n.r. – FCSB) nu are un jucător experimentat, care să fi jucat în Champions League. Ei acum îi învață să joace. Acum îl critică pe Tavi. L-au distrus toți antrenorii, l-au plimbat pe toate pozițiile. Nicăieri în lume nu faci experimente d-astea, decât cu jucători care se pretează.
E presiune pe Tavi, pentru că Gigi l-a lăudat. Copilul și-a luat viteză, apoi a căzut. El trebuie să joace pe stânga. Ca Ilie Dumitrescu și Mutu, să și-o facă pe dreptul. Asta știe să facă, lasă-l să facă asta. E la fel ca Florinel Coman, dar mai puțin experimentat. Dar ca randament, Tavi e mai bun”, a declarat Dumitru Dragomir, după West Ham – FCSB 3-1, la PRO Arena.
4.000.000 de euro este cota de piață a lui Octavian Popescu, potrivit Transfermarkt.