Șeful Rapidului, mesaj pentru Lucescu: „Nu poate să vină antrenor la noi, îl avem pe Bergodi. În rest, poate să aibă orice funcție”

22 12. 2023, 16:37
Dan Sucu si Mircea Lucescu in tribuna la meciul de fotbal dintre Rapid Bucuresti si Petrolul Ploiesti, din cadrul Superligii Superbet, desfasurat pe Superbet Giulesti Arena din Bucuresti, duminica 13 august 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Acționarul majoritar al Rapidului, Dan Șucu, spune că va avea o întâlnire cu Mircea Lucescu pentru a-i propune să vină la Rapid „sub orice formă ar dori”.

Șucu îl va învita pe antrenorul în vârstă de 78 de ani la o discuție lămuritoare după sărbătorile de iarnă.

„Mingea este la domnul Lucescu. O să vreau să ne întâlnim și zilele următoare, probabil după sărbători. Ar fi absolut fantastic ca un uriaș în al fotbalului, precum Mircea Lucescu să vină lângă proiectul Rapid. Repet, sub orice formă ar dori domnia sa. Nu are sens să discutăm despre expertiza lui Mircea Lucescu, nu are sens să discutăm despre acest om care reprezintă esența. Mircea Lucescu este esența fotbalului”, a spus Șucu pentru Fanatik.

Celălalt acționar al Rapidului întărește invitația pentru Lucescu. Victor Angelescu spune că „Il Luce” poate ocupa orice funcție își dorește, mai puțin cea de amtrenor. Bergodi rămâne, în ciuda parcursului ezitant al Rapidului din ultimele runde ale anului.

„Dacă domnul Șucu a spus că se va întâlni cu domnul Lucescu, normal că o va face. Lucescu poate să vină și să facă orice vrea el la Rapid. Doar antrenor nu poate fi, pentru că avem antrenor și nu ni-l schimbăm. În rest, nu trebuie să mai vorbesc eu despre cine e Lucescu și ce înseamnă pentru fotbal. Vom vedea ce se întâmplă. Nu știu cine nu și l-ar dori pe Lucescu.

Toată lumea ar trebui să și-l dorească. Are deja o experiență fantastică. Dacă dumnealui vrea, sigur vom găsi o soluție de colaborare. Sper să vrea, ar trebui să discutați cu el. Poate își dorește să antreneze în străinătate, nu știu dacă ține de noi posibilitatea de a-l avea. De noi, de federație sau de orice club care l-ar chema. Poate își dorește să fie pe altă poziție”, a spus Angelescu la Digisport.

Mircea Lucescu e liber de contract din luna noiembrie, după despărțirea de Dinamo Kiev.