Șefii lui Liverpool au luat decizia! Toată suflarea din jurul clubului este îngrijorată de ceea ce se întâmplă la cormorani. Din cea mai bună echipă din lume, Liverpool, nu mai este nici măcar cea mai bună din Anglia. Mai mult, este în pericol real de a rata prezența în Liga Campionilor, sezonul viitor. Rezultatele slabe din acest start de an au provocat o cădere inexplicabilă.
Nimeni nu înțelege ce se întâmplă la o echipă care, la Crăciun, era lider autoritar în Premier League. Se pare că magia lui Klopp s-a pierdut, dar șefii clubului au încredere în continuare în tehnicianul german.
În acest moment, indiferent de ce se va întâmpla, Klopp nu are motive de îngrijorare. Conducerea clubului este convinsă că există multe motive obiective care au condus la această situație. Accidentările grave din defensivă au dat peste cap tot planul celor de la Liverpool. Practic, toți fundașii titulari, în frunte cu Virgil van Dijk, s-au accidentat și vor lipsi tot sezonul. De aceea Klopp a trebuit să improvizeze mereu și nu a reușit să corecteze problemele.
Chiar dacă pare, în acest moment, că nu mai are niciun răspuns, Klopp se bucură în continuare de încrederea clubului. Șefii lui Liverpool nu pot uita de performanțele deosebite obținute de german până în acest moment. Și, de aceea, vor să îi dea șansa să întoarcă lucrurile.
Liverpool a suferit o rușine istorică: pentru prima dată echipa a pierdut 6 meciuri conscutive pe Anfield. În toate aceste partide Salah și compania au marcat doar un gol. Iar Liverpool a ajuns pe locul 8. Așa că prezența în Liga Campionilor este în pericol, mai ales că se va bate cu Chelsea, Leicester, West Ham, Everton și Tottenham pentru un loc în cea mai importantă competiție.
Klopp trebuie să găsească cât mai repede o modalitate prin care să îi facă pe jucătorii săi să marcheze iar. În afară de Salah, ceilalți atacanți nu mai reușesc să găsească drumul spre gol.
Sezonul încă nu este terminat pentru cei de la Liverpool. Trupa lui Klopp va juca, diseară, returul cu Leipzig. Campioana Angliei ar trebui să se califice mai departe și să aducă o injecție de moral unei echipe care și-a pierdut încrederea. O victorie i-ar putea oferi lui Klopp timpul să lucreze la ceea ce nu merge la echipă.