Sebastian Colțescu, pedepsit de UEFA după incidentele de la Paris! Chiar dacă l-a absolvit de vina rasismului, forul european a stabilit că arbitrul român merită o suspendare pentru comportament inadecvat
Sebastian Colțescu nu va scăpa „basma curată” din toată tevatura provocată la Paris, anunță site-ul Federației Române de Fotbal. UEFA ar fi decis să nu-l mai delege pe arbitrul român la meciurile internaționale până la finele sezonului. Motivul: comportament inadecvat pentru oficializarea meciurilor.
Astfel, Sebastian Colțescu nu va mai putea conduce meciuri în fazele superioare ale Ligii Campionilor, Europa League sau meciuri ale echipelor naționale.
Pare mai mult o pedeapsă simbolică pentru arbitrul român, care nu se regăsea oricum în elita europeană a arbitrilor. Astfel, avea șanse minime de a oficializa în fazele superioare ale competițiilor UEFA. Va avea de așteptat câteva luni, până va fi reintegrat în circuitul competițiilor UEFA. Practic, aproximativ trei luni și jumătate, până pe 30 iunie 2021! De asemenea, acesta va participa la un program educațional înainte de 30 iunie, împreună cu asistentul Daniel Șovre.
De partea cealaltă, omul de la care a pornit întregul scandal, secundul celor de la Istanbul Bașakșehir, Pierre Webo, a primit o suspendare de o singură etapă, pentru „comportament nesportiv”.
Comisia de Etică și Disciplină este de acord că oficialii UEFA ar trebui să fie instruiți în mod adecvat și specific pentru a lua decizii mai bune cu privire la alegerea limbii și a cuvintelor care vor fi utilizate în competițiile UEFA. În context internațional, utilizarea corectă a limbajului este esențială pentru a evita situații precum cele care au avut loc în meciul PSG – Bașakșehir.
După incidentul de la Paris, Sebastian Colțescu a arbitrat, în schimb, în Liga 1. Mai exact, în șase partide, printre care și un Dinamo – FCSB, scor 0-1, pe 3 februarie. A primit nenumărate critici, fiind considerat nepregătit mental de meciuri oficiale, după ce s-a întâmplat la Paris.
UEFA a investigat cazul arbitrului Sebastian Colţescu care, la meciul din Liga Campionilor dintre Paris Saint-Germain şi Istanbul Basaksehir ar fi folosit expresii considerate rasiste, la adresa jucătorii formaţiei turce. Cuvinte precum „ăla negru” sau „negru ăla”, pentru a-l indica pe Pierre Webo centralului Ovidiu Haţegan. A ieşit un întreg scandal la acea partidă, jucătorii de la Istanbul au părăsit terenul, iar meciul a fost reluat a doua zi, cu o altă brigadă de arbitrii.
În urma investigaţiilor, s-a aflat că, atât Sebastian Colţescu, cât şi asistentul Octavian Şovre, au folosit aceste expresii, însă acestea nu sunt considerat cuvinte ce indică rasism.
Din probele video şi audio disponibile, s-a stabilit că domnii Colţescu şi Şovre au folosit expresiile în limba română „negrul ăla” şi „ăla negru”, care în engleză sunt traduse „the black one”, pentru a-l identifica pe antrenorul secund al lui Basaksehir, domnul Webo.
Conform raportului lingvistic, expresiile româneşti „negrul ăla” şi „ăla negru” nu au conotaţii peiorative sau negative.
Cele mai relevante dicţionare englezeşti stabilesc explicit că termenul „negru” folosit ca adjectiv. Aşa cum rezultă din expresiile româneşti menţionate mai sus, nu este ofensator. Mai mult, cuvântul „negru” este utilizat la scară largă de organizaţiile anti-rasiste şi de milioanele de adepţi ai acestora. Tocmai pentru a combate rasismul.
Astfel, expresiile „negrul ăla” şi „ăla negru”, deşi ar putea fi considerate drept controversate în contextul în care erau spuse şi din cauza foneticii similare dintre cuvântul „negru” din română şi termenul peiorativ englezesc „negro”, nu pot fi percepute ca discriminatorii sau rasiste. În consecinţă, nu constituie conduită sancţionabilă, se arată în raportul Comisiei de Disciplină și Etică al UEFA.