Se strică prietenia între Gigi Becali și Edi Iordănescu după ce șeful FCSB a luat o decizie peste capul antrenorului
FCSB a revenit în lupta pentru primele locuri în Liga 1, reușind să urce până pe poziția a treia. Venirea lui Edi Iordănescu pe banca tehnică, dar și noua strategie au dat roade la FCSB. Rămâne de văzut dacă după ultimele decizii luate la echipă, se strică prietenia între Gigi Becali și Edi Iordănescu.
Se strică prietenia între Gigi Becali și Edi Iordănescu
De la venirea lui Edi Iordănescu pe banca tehnică, FCSB are evoluții bune în campionat, reușind să urce până pe locul 3. Unul dintre jucătorii care au impresionat cel mai mult în acestă perioadă la FCSB este Andrei Cordea (22 de ani). Fotbalistul a fost adus în această vară de la Academica Clinceni și a reușit să se impună încă de la primele meciuri. Cordea a evoluat în 14 partide pentru FCSB, a marcat 3 goluri şi a oferit 4 pase decisive. Evoluțiile sale bune l-au populsat și la echipa națională a României.
Andrei Cordea a devenit rapid unul dintre favoriții lui Gigi Becali. De curând, au apărut zvonuri conform cărora patronul FCSB-ului a decis să-i mărească salariul lui Cordea. Fotbalistul are la FCSB un salariu de 7000 de euro pe lună. Becali i-ar fi promis promis lui Cordea că-i va da 10.ooo de euro lunar dacă va juca în continuare bine.
În ciuda zvonurilor apărute, Edi Iordănescu a negat majorarea salariului lui Cordea. Tehnicianul a explicat că acest lucru s-a face doar cu acordul său, deoarece o astfel de decizie ar putea influența randamentul fotbalistului.
Nu s-a discutat până în momentul de față așa ceva. Când un jucător a avut un progres real, a știut Becali să reacționeze, să îl răsplătească. Până în acest moment, nu s-a pus problema de așa ceva.
Au cerut să fiu implicat în deciziile de genul acesta. E adevărat că nu am pixul în mână. Un jucător când are o mărire, există posibilitatea să intre într-o zonă de confort și relaxare, dar trebuie să știu și eu, și să fie gestionată bine. Până la urmă, nu sunt banii mei, doar în ideea asta este important să fiu eu consultat. Dacă un jucător intră într-o zonă de confort nu e bine”, a spus Iordănescu pentru Telekom Sport.
Andrei Cordea este noua ”perlă” a lui Gigi Becali
Evoluțiile excelente ale lui Andrei Cordea la FCSB nu au rămas fără aprecierile oamenilor din fotbalul românesc. Vali Badea, fostul atacant al lui FCSB, a lăudat evoluțiile lui Cordea, pe care-l consideră cel mai bun jucător din Liga 1. Badea crede că tânărul fotbalist va fi transferat la o echipă mare din Europa.
În continuare Steaua (n.r. FCSB) vinde pe bani foarte mulţi în străinătate şi vedem că vin foarte o mulţime de fotbalişti tineri de mare valoare din urmă. În momentul de faţă, Andrei Cordea este cel mai bun jucător din Liga 1.
Parcă joacă de cinci ani la FCSB. Eu îl cunosc de când era copil, de pe vremea când lucram în impresariat cu Sorin Paraschiv. L-am dus în Italia şi ştim cât de cuminte şi serios este. Cordea cred că va pleca la o echipă mare de tot din Europa!”, a spus Vali Badea.