Se schimbă echipa. Cum ar putea arăta FCSB în meciul din Cupa României cu FC Bihor
FCSB își începe aventura în ediția din acest an a Cupei României la Oradea, în compania formației din eșalonul al treilea, FC Bihor. Meciul va fi abordat cu o echipă complet schimbată.
Modificări importante la FCSB. Cum ar putea arăta echipa în meciul de Cupă cu FC Bihor
Având în vedere nivelul scăzut al adversarului, precum și faptul că au avut parte de două deplasări dificile în decurs de trei zile, roș-albaștrii vor aborda duelul din etapa inaugurală a grupelor Cupei României cu tineri de perspectivă și jucători care fie au avut parte de puține minute în actuala stagiune, fie nu au evoluat deloc.
În primul 11 și-ar putea face astfel apariția Andrei Vlad, Cristi Ganea, Eduard Radaslavescu, precum și Dan Spătaru. Acesta din urmă a fost adus sub formă de împrumut de la ACS Kids Tâmpa Brașov și se numără printre puștii cărora li se prevede un viitor strălucit.
La Oradea va avea astfel ocazia de a-și face debutul în tricoul vicecampioanei, așa cum a anunțat Gigi Becali, în timp ce piesele de bază Coman, Olaru și Radunovic au fost trimise direct acasă după victoria cu Sepsi. Căpitanul a insistat să fie prezent alături de colegi, dar până la urmă s-a conformat.
„Vreo 3 vin direct acasă după meciul cu Sepsi. Nu pleacă la Oradea. Coman, Olaru și Radunovic nu vor juca în Cupă. Olaru n-a vrut, a zis că el merge cu echipa. O să joace alții, copiii. Să-l vedem și pe Dan Spătaru, o să vedem cum ‘cântă’ Dan Spătaru. ‘Cântă’ bine Dan Spătaru?”, a declarat latifundiarul din Pipera.
Primul 11 al FCSB-ului ar putea arăta astfel: Vlad – Crețu, Haruț, Gogescu, Panțîru – Radaslavescu, Lixandru, Toma – Spătaru, Miculescu, Ganea.
Grupele din Cupa României și programul complet
Grupa A
Sepsi
Petrolul
Chindia
Hermannstadt
Corvinul Hunedoara
Progresul Pecica
- Etapa 1: Progresul Pecica – ACS Petrolul 52, Hermannstadt – Sepsi OSK, Corvinul Hunedoara – Chindia Târgoviște
- Etapa 2: Chindia Târgoviște – ACS Petrolul 52, Corvinul Hunedoara – Sepsi OSK, Progresul Pecica – Hermannstadt
- Etapa 3: ACS Petrolul 52 – Sepsi OSK, Chindia Târgoviște – Hermannstadt, Progresul Pecica – Corvinul Hunedoara
Grupa B
Rapid
CFR Cluj
U Cluj
FC Botoșani
CSA Steaua
CSM Alexandria
- Etapa 1: CSM Alexandria – CFR Cluj, FC Botoșani – FC Rapid 1923, CSA Steaua – Universitatea Cluj
- Etapa 2: Universitatea Cluj – CFR Cluj, CSA Steaua – FC Rapid 1923, CSM Alexandria – FC Botoșani
- Etapa 3: FC Rapid 1923 – CFR Cluj, FC Botoșani – Universitatea Cluj, CSM Alexandria – CSA Steaua
Grupa C
FCU Craiova
FCSB
Oțelul
Dinamo
SCM Zalău
FC Bihor Oradea
- Etapa 1: FC Bihor Oradea – FCSB, Dinamo – FCU 1948 Craiova, SCM Zalău – Oțelul Galați
- Etapa 2: Oțelul Galați – FCSB, SCM Zalău – FCU 1948 Craiova, FC Bihor Oradea – Dinamo
- Etapa 3: FCU 1948 Craiova – FCSB, Dinamo – Oțelul Galați, SCM Zalău – FC Bihor Oradea
Grupa D
Farul
Universitatea Craiova
UTA
FC Voluntari
Gloria Buzău
CS Tunari
- Etapa 1: CS Tunari – Universitatea Craiova, FC Voluntari – Farul Constanța, Gloria Buzău – UTA Arad
- Etapa 2: UTA Arad – Universitatea Craiova, Gloria Buzău – Farul Constanța, CS Tunari – FC Voluntari
- Etapa 3: Universitatea Craiova – Farul Constanța, UTA Arad – FC Voluntari, CS Tunari – Gloria Buzău