Se anunță noi modificări la Codul Rutier. Șoferii trebuie să se aștepte la sancțiuni mult mai drastice din partea autorităților române în cazul în care vor apăsa prea tare pedala de accelerație. Iată ce probleme vor avea șoferii vitezomani.
Un proiect legislativ ce are ca obiect modificarea OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice arată că șoferii vor avea mari probleme dacă nu se vor supune regulilor prevăzute și vor fi prinși pe picior greșit.
Cei care vor fi prinși că depășesc viteza legală cu mai mult de 100 de km/h vor fi sancţionați cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 180 de zile. În cazul săvârşirii unei noi fapte similare, ei vor fi sancționați cu majorarea de drept a suspendării cu încă 30 de zile, după cum arată proiectul de lege adoptat luni de Senat.
”În sensul instituirii pentru depăşirea vitezei legale cu mai mult de 100 de km/h a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 180 de zile – este un nou prag de depăşire a vitezei legale, majorarea de drept a suspendării cu încă 30 de zile în cazul săvârşirii unei noi fapte de depăşire a vitezei legale cu mai mult 100 km/h într-un interval de şase luni, reţinerea certificatului de înmatriculare sau de înregistrare a autovehiculului cu privire la depăşirea menţionată, precum şi instituirea confiscării autovehiculului dacă în perioada de şase luni de reţinere a certificatului de înmatriculare/înregistrare, acesta este identificat în trafic.”, se arată în raportul întocmit la comisiile de specialitate, potrivit Agerpres.
Senatorul PSD Robert Cazanciuc se numără printre politicienii care susțin proiectul adoptat luni de Plenul Senatului.
”A crescut de 10 ori perioada interdicţiei de a mai obţine permis auto pentru cei care se urcă băuţi, drogaţi sau fără carnet la volan şi ucid oameni pe şosele. Am propus şi colegii au fost de acord, astăzi, în Senat, votând cu 105 voturi ‘pentru’ din 106, un amendament la un proiect legislativ de modificare a Codului rutier, prin care persoanele condamnate pentru ucidere din culpă, comisă sub influenţa alcoolului sau drogurilor ori fără permis auto să aibă interdicţia de a obţine din nou dreptul de a conduce timp de cinci ani după executarea pedepsei. Acesta este termenul maxim prevăzut de Codul penal pentru măsuri complementare.
Acest amendament vine în continuarea şi în completarea proiectului legislativ cunoscut sub denumirea de Legea Anastasia, provenită de la numele unui copil ucis pe drumurile publice de o persoană care a condus fără a avea acest drept. Să nu uităm că, de cinci ani încoace, România se află în continuare pe locul întâi în Europa la numărul de accidente rutiere mortale, iar multe dintre acestea fac obiectul modificărilor legislative propuse acum.”, a scris senatorul PSD Robert Cazanciuc, într-o postare pe Facebook.