Florentin Petre (47 ani) a lansat un atac la adresa șefilor din Ștefan cel Mare.
Dinamo este penultima clasată din Superliga, fără victorie în ultimele 6 meciuri oficiale.
Dinamo trece prin niște momente foarte grele în aceste momente, ultimul succes fiind înregistrat abia la sfârșitul acestei veri. Acesta venea contra celor de la Metaloglobus, în Cupa României, iar de atunci au obținut doar un singur punct în 5 etape. Foștii jucători de renume încep să se revolte asupra situației, iar unul dintre aceștia este Florentin Petre. Campion de trei ori cu echipa din Ștefan cel Mare, fostul mijlocaș dreapta ”a pornit” de la nivelul conducerii.
Văd declarații, fel de fel de oameni care se dau dinamoviști și nu fac nimic. Când lași un astfel de club să se afunde și nu te zbați, va fi greu. Mai bine nu te duci acolo. Lângă R&W trebuiau să vină și alți oameni cu bani pentru că altfel Dinamo nu mai exista fără fani. E nevoie de câteva milioane de euro pe an. Măcar 5-6 milioane de euro. Din ce știu, Hagi a câștigat cu 3-4 milioane de euro. Nu poți să ai pretenții să conduci un club cu așa avengură dacă nu aduci bani”, a spus Florentin Petre, la Fanatik.
Dinamo București a reușit, datorită planului de reorganizare înfăptuit de RTZ, să scape de datorii de 5 milioane de euro. Este un pas important către ieșirea din insolvență, însă Andrei Nicolescu, administrator special și acționar, nu își dorește ca fanii să uite efortul pe care el și Eugen Voicu l-au făcut în ultimul timp la gruparea din capitală.
”Am fost la o întâlnire în iulie 2022, la o masă foarte mare organizată la TZA, plină de dinamoviști și fiecare avea soluții. Din iulie 2022 și până în ianuarie 2023, eu nu am văzut pe nimeni. Banii alocați în proiect de mine, de când Red and White a intrat în acționariat, sunt cam patru milioane și un pic.
Aș vrea să nu uite nimeni că în ianuarie 2023 n-a venit niciun cal alb și niciun prinț, deși în media cred că ați auzit foarte mulți prinți și cai albi, pe care, dacă îi ascultam, acuma cred că jucam în Liga Campionilor sau anul acesta cred că ne băteam la campionat. Dar eu nu i-am văzut. În ianuarie, m-am văzut pe mine și pe Eugen.”, a declarat Andrei Nicolescu, în cursul săptămânii trecute, în cadrul emisiunii Dinamo 7/9, de la Playsport.