Şoc pentru cei care urmăreau în fiecare dimineaţă emisiunea „Ora exactă în Sport” de pe Pro Arena.
Emisiunea urmează să fie scoasă din grila începând cu 6 februarie. Fapt ce va atrage şi anumite schimbări importante de personal. Cei mai cunoscuţi jurnalişti ai trustului, Ioana Cosma şi Mihai Mironică sunt pe picior de plecare după această decizie comunicată de conducerea postului. Aceaştia au primit chiar preaviz alături de alţi cinci angajaţi.
„Am fost informați că din data de 5 februarie 2023 emisiunea „Ora exactă în sport” se închide. 7 persoane au primit preaviz. Ioana Cosma, Mihăiță Mironică, Dan Ionescu, Alin Floroiu, Florin Culiță, Robert Zamfirescu și eu am fost dați afară. Solidar cu noi, Ionuț Coandă și-a dat demisia. Era șef departament sport. Ca să nu existe interpretări, am trimis ca să aflați de la mine adevărul.
Financiar eram pe zero. Nu există altă producție proprie la Pro Arena. Nu știm motivul. Eu țin să vă mulțumesc pentru că am colaborat excelent. Dacă v-am greșit cu ceva îmi cer scuze. Se spune că un șut în fund e un pas înainte. Cu Dumnezeu înainte. Vă iubesc și vă promit că voi rămâne devotat fenomenului fotbal al cărui fan voi rămâne, indiferent de situație”, a fost poziţia lui Leo Badea, procuătorul emisiunii care urmează să dispară din grila Pro Arena.
Mihai Mironică a devenit cel mai important comentator al trustului PRO în ultimii ani
Fanatik a fost prima insituţie media care a anunţat decizia luată în birourile şefilor PRO TV. Astfel, PRO Arena va rămâne fără cel mai bun produs de audienţă de care beneficia.
„În continuare, una dintre prioritățile PRO TV este dezvoltarea stațiilor secundare. Așa cum am anunțat deja încă de la rebranduirea de anul trecut, vrem ca telespectatorii noștri să se bucure de conținut de calitate, relevant pentru ei.
În acest sens, pe baza analizelor de performanță, facem ajustări grilei de programe, ceea ce poate implica și reorganizarea unor echipe. Ne dorim ca publicul nostru să se bucure pe toate canalele secundare, Acasă, Acasă Gold, PRO Arena și PRO Cinema, de cele mai bune filme, seriale, emisiuni și competiții sportive” a fost comunicatul postului PRO TV.
Pro Arena s-a rebranduit în luna aprilie a anului trecut
Ioana Cosma şi Mihai Mironică sunt printre cei mai vechi jurnalişti din trustul PRO. Ambii au peste 20 de ani de când au ajuns în Pache Protopopescu, iar de atunci amândoi au trecut prin mai multe etape ale meseriei. Ioana Cosma a comentat şi ea meciuri de fotbal, primind şansa de a se afla la microfon la trei partide de la Euro 2020.