O schimbare făcută de Liga Profesionistă de Fotbal i-a înfuriat la culme pe cei de la FCSB. Mihai Stoica nu a ezitat să reacționeze pe marginea subiectului.
Doar trei etape au mai rămas până la startul playoff-ului. Roș-albaștrii nu mai pot pierde prima poziție până atunci, în condițiile în care au zece puncte avans față de CFR Cluj și Rapid.
LPF a decis ca playoff-ul din acest sezon să aibă și o etapă intermediară. Solicitarea a venit din partea selecționerului Edi Iordănescu, care își dorește să aibă mai mult timp de pregătire pentru Euro 2024.
Acest aspect i-a înfuriat, însă, pe oficialii FCSB. Mihai Stoica nu s-a ferit de cuvinte, dezvăluind, totodată, că etapa intermediară a fost introdusă chiar dacă echipa a fost întrebată și a refuzat categoric.
„Astăzi am primit. Eu nu înțeleg de ce e o așa crasă lipsă de respect. Auzisem, pe surse, că se va introduce o etapă intermediară. L-am rugat pe Valeriu Argăseală să se intereseze. A sunat săptămâna trecută, am fost și eu de față. Acum patru zile am primit o întrebare. Sunteți de acord să se introducă o etapă intermediară? Am zis nu!
Nu e normal. Eu am făcut deja programul de pregătire estivală. Nu suntem de acord. Azi m-au informat, încă nu e oficial, dar se va introduce etapă intermediară după etapa cu numărul 5. De ce ne-ați mai întrebat? Poate sunt unii care vor să meargă în vacanță mai repede. Etapele 5, 6 și 7 vor fi legate.
De ce să nu se introducă acum sau săptămâna trecută etapă? Edi a făcut discuția în decembrie și nu s-a făcut nimic. Pentru ce?! Dacă tot o ceri în decembrie, hai să ne așezăm la masă și să discutăm. Le plac vacanțele”, a declarat managerul general al formației din Berceni, la Orange Sport.
Cât despre Campionatul European din această vară, naționala României își propune să facă o figură frumoasă, mai ales că participă pentru prima dată după opt ani de absență. Nicolae Stanciu a anunțat obiectivul: calificarea în fazele eliminatorii.
„Obiectivul nostru la Euro este să depăşim faza grupelor, iar apoi vom vedea cum vor decurge lucrurile. Este un obiectiv realist. Forţa grupului este atuul nostru, deşi ştiu că ne repetăm constant cu acest lucru. Însă cel mai mare atu al naţionalei este că suntem un grup unit şi puternic, toţi lăsăm totul pe teren când îmbrăcăm tricoul primei reprezentative”, a spus căpitanul tricolorilor.