Grigor Dimitrov și-a luat din nou prin surprindere fanii după anunțul privind relația de iubire cu Mădălina Ghenea. Cea mai recentă decizie vizează sponsorul său tehnic.
Concret, tenismenul bulgar, ocupant al poziției cu numărul 29 în clasamentul ATP, a luat hotărârea de a-și schimba sponsorul tehnic. Așa se face că a renunțat la Nike, cu care colabora de 15 ani, în favoarea unui echipament marca Lacoste.
„Transferul” s-a oficializat chiar în actuala ediție a turneului de la Roland Garros, în care Dimitrov a debutat cu dreptul, învingându-l fără emoții, scor 6-0, 6-3, 6-2, pe Timofey Skatov din Kazahstan (147 WTA).
„Un parteneriat început cu stil! Grigor Dimitrov a reușit o victorie în minimum de seturi la Paris! Bine ai venit în familie!”, a transmis compania franceză, imediat după meci.
Până să ia startul pe zgura pariziană, Grigor Dimitrov a avut un parcurs excelent în turneul de la Geneva, în care a bifat prima sa finală după cinci ani. Chiar dacă a ratat trofeul, evoluțiile sale i-au dat speranțe în perspectiva celui de-al doilea turneu de Grand Slam al anului.
Bulgarul i-a dedicat fiecare victorie, iar Mădălina Ghenea a avut grijă să-l consoleze după finala pierdută în fața chilianului Nicolas Jarry (35 ATP), scor 6-7 (1), 1-6. Cum? Printr-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.
„Mândră de tine. Sunt atât de binecuvântată să te am în viața mea în toți acești ani. Ai dragostea și respectul meu pentru totdeauna. Cred în tine”, i-a transmis frumoasa brunetă.
De-a lungul timpului, Grigor Dimitrov s-a remarcat drept un cuceritor de înaltă clasă, dovadă fiind relațiile de până acum, majoritatea cu femei superbe și celebre. Printre ele, două dintre cele mai mari jucătoare de tenis din istorie: Maria Sharapova și Serena Williams.
Bulgarul ar fi fost, de altfel, motivul pentru care cele două au avut o relație extrem de tensionată. Sau cel puțin așa a susținut cu tărie antrenorul Rick Macci, într-un interviu acordat recent.
„Maria Sharapova vorbește despre rivalitatea ei cu Serena, dar rivalitatea trebuie să fie o chestiune cu dus-întors, dar eu știu că Serena conduce cu 20-2 la directe. Maria, când avea 11 ani și a venit la mine, împreună cu Yuri, o știa pe Serena.
Am vorbit mult despre asta, asta a fost mereu ținta ei (n.r. să o depășească pe Serena Williams). Dar, până la urmă, a fost o rivalitate doar pentru că a fost mai mult ca o luptă între femei. Cine știe, poate că ele nu s-au plăcut din alte motive”, a declarat acesta.