Cupa Mondială din Qatar oferă imagini spectaculoase nu doar în teren ci şi în tribune. Acolo unde suporterii echipelor participante încearcă să ia prim-planul cu accesoriile lor neobişnuite. Sau cu anumite costumaţii speciale.
Un analist al postului german ZDF şi-a atras însă mulţi duşmani cu o remarcă pe care a făcut-o atunci când a văzut veşmintele tradiţionale arabe, numite în cultura locală Thawb. Sandro Wagner le-a caracterizat ca fiind halate de baie. Iar reacţiile negative la adresa sa nu au întârziat să apară. Fost fotbalist al lui Bayern Munchen, acesta a fost arătat cu degetul pentru comentariul pe care unii l-au consdierat chiar având tentă rasistă. Iar văzând că glumiţa pe care a încercat-o a avut chiar efectul invers, Wagner a dat înapoi şi şi-a prezentat scuzele.
Iar postul care l-a angajat pe acesta a fost nevoit să reacţioneze în acest caz.
„Declarația lui Sandro Wagner despre Thawb a avut loc, din păcate, în timpul unei faze emoționale a jocului. Nu este permis. Vom discuta despre asta”, au transmis reprezentanţii ZDF.
Cu siguranţă că reacţia lui Wagner poate fi legată şi de gestul făcut de fanii qatarezi. Prezenţi pe stadion la partida dintre Spania şi Germania. Aceştia din urnă au venit cu pancarte pe care trona chipul lui Mesut Ozil, aluzie la protestul pus în scenă de nemţi la jocul împotriva Japoniei.
Atunci, fotbaliştii Mannschaftului au reacţionat acoperindu-şi gura după ce FIFA nu le-a permis să evolueze cu banderole Onelove pe braţ.
Ideea suporterilor ţării gazdă are legătură cu faptul că Mesut Ozil a fost ţinta contestărilor puternice din Germania după ce fostul jucător al panzerelor şi-a asociat imaginea cu cea a preşedintelui turc Recep Erdogan. Pe care l-a prezentat într-o fotografie făcută de cei doi drept „Preşedintele meu”.
„Ce m-a frustrat cel mai mult a fost felul incorect în care am fost tratat de Federație, în special de preşedintele Reinhard Grindel. După apariţia fotografiei mele cu preşedintele Turciei, Erdogan, selecționerul Joachim Low mi-a cerut să îmi întrerup vacanţa şi să merg la Berlin pentru a face o declaraţie comună, ca să se pună capăt speculaţiilor.
Prietenilor mei Lukas Podolski şi Miroslav Klose nu li se spune niciodată că sunt germani-polonezi. Mie, da, că sunt german-turc! La victorii sunt german, la eșecuri sunt imigrant!”, a fost reacţia lui Ozil în momentul în care din cauza comentariilor la adresa sa a hotărât să se retragă din echipa naţională.