Scandal uriaș declanșat de TVR. Emisiunea în limba maghiară în care „U Cluj a fost înjurată”.
Fanii lui U Cluj sunt scandalizați de faptul că, într-o animație difuzată pe TVR 1, echipa lor este înjurată.
Luni, 4 septembrie, în timpul emisiunii „Maghiara de pe unu”, a fost difuzată animația maghiară „Matyas, Matyas”, pe TVR 1.
La un moment dat, în animația care durează 13 minute, apare un cadru cu o cabină telefonică, amplasată, potrivit stiridecluj.ro, în Piața Unirii din Cluj. În mod surprinzător, pe cabina telefonică se poate observa o înjurătură la adresa lui U Cluj, dar și alte cuvinte obscene: „C***ă”, „P**a” și „M**e U”.
Animația îi aparține regizoarei Cecilia Felmeri și a fost creată în 2010.
Suporterii lui U Cluj au postat un mesaj „acid”, în mediul online, fiind revoltați de faptul că TVR a ales să difuzeze o astfel de animație.
„Azi, 4 Septembrie, 2023. La ora 15:00 pe TVR, este obișnuita emisiune în limba maghiară.
Nimic neobișnuit, nimic de obiectat. Se difuzează animația Mátyas, Mátyas – regizor Felmeri Cecilia. Nimic neobișnuit, dar avem de obiectat! Nimic neobișnuit, pentru că suntem obișnuiți cu incompetența presei, televiziunilor în general, celei naționale în special. De ce obiectăm? Suntem revoltați și ne vine să facem multe, obiectăm zicem elegant, ca să nu depășim limitele academice.
Păi mă oameni buni, noi nu știm cum să reacționăm, când în miezul zilei, pe televiziunea națională, Universitatea Cluj este înjurată. Așteptăm sugestii din partea voastră, în comentarii și în egală măsură, suntem interesați de o poziție oficială din partea Televiziunii Naționale, în ceea ce privește această întâmplare”, se arată în comunicatul emis de Peluza Șepcile Roșii.