Mihai Stoica a făcut recent câteva dezvăluiri legate de numele FCSB. Managerul roș-albaștrilor susține că Marius Ianuli este cel care a propus acest nume în anul 2014. Astfel, Stoica îl contrazice pe Bobby Durbac, fost director de marketing la FCSB în perioada 2008-2011. Acesta din urmă susținea că el a folosit pentru prima dată actualul nume al formației roș-albastre.
În decembire 2014, Clubul Sportiv al Armatei a reuşit să câştige în instanţă marca Steaua. În această situație, FCSB a fost nevoită să-și schimbe imediat numele.
Pe fondul acestei situații, Gigi Becali a ales ca echipa sa se numească FCSB. Această denumire fusese folosită și până atunci, dar doar ca marcă secundară. De fapt ea este abrevierea de la FC Steaua Bucureşti. Noua denumire a fost contestată de Florin Talpan, dar fără succes. Latifundiarul din Pipera a argumentat că FCSB este o abreviere de la FC Sporting Bucureşti.
Mihai Stoica a făcut recent câteva dezvăluiri legate de noua denumire a clubului roș-albastru. Managerul FCSB susține că cel care a avut ideea acestei denumiri este Marius Ianuli. Team managerul roș-albaștrilor s-a inspirat din moda lansată de marile cluburi din Europa. Acestea începuseră să folosească abrevieri în locul numelui întreg. Stoica a explicat că ideea lui Ianuli a fost preluată ulterior de Bobby Durbac, fost director de marketing la FCSB.
Ăia spun cum au descoperit ei FCSB… Nu, FCSB, această titulatură, a inventat-o Marius Ianuli (n.r. Mache), team managerul nostru de ani de zile. Chiar când m-am întors eu, în 2010, l-am şi certat: ce e asta, mă, FCSB? Ce este asta, vreo fabrică de confecţii?. ”Păi, da, dar FC Bayern – FCB, FC Barcelona…”. Du-te, mă, de aici.
După aia au început să apară SCVS – Vasluiul, FCV, FC-nu-ştiu-ce… Şi chiar l-am certat, de-aia am reţinut că era a lui. După aia am văzut un mare interviu al unuia care spunea: ”Da, eu am descoperit…” N-ai descoperit, frate, nimic. Ai furat-o de la Mache şi ai pus-o acolo, staţi cuminţi”, a declarat Mihai Stoica la Orange Sport.
În perioada 2008-2011, Bobby Durbac a fost director de marketing la FCSB. El a încercat să implementeze la echipa roș-albastră un model de marketing modern. La inițiativa lui Durbac au fost lansate mai multe produse inscripționate cu marca Steaua. Acestea puteau fi achiziționate din magazinul oficial al clubului sau online. Vizitarea fostului stadion Steaua a fost tot ideea lui Durbac. În acea perioadă, numele de FCSB a apărut tot mai des pe echipamentele și produsele comerciale ale clubului.
Nu am inventat eu apa caldă sau marketingul sportiv, aşa cum pretind alţii. Ideea de FCSB a venit după ce am văzut la Bayern, la Barca – FCB, MCFC – Manchester City, şi aşa mai departe. Aceste abrevieri erau folosite pentru merchandising.
Noi aveam un parteneriat cu mai multe firme şi la un momentdat tot staff-ul era cu cămăşuţe cu FCSB. De acolo mi-a venit ideea asta şi am creat FCSB. Îmi aduc aminte că atunci am înregistrat la OSIM Stelio, FCSB şi sloganul ”Trup şi Sufet pentru culori””, a spus Bobby Durbac pentru As.ro.