Scandal la meciul UTA – CFR. Impresarul și un jucător, aproape de bătaie
UTA a pierdut dramatic meciul contra campioanei CFR Cluj, scor 0-1. Echipa din Gruia a marcat la singura ocazie importantă, prin Chipciu, în minutul 27.
La tribuna oficială a stadionului din Arad a avut loc un scandal de proporții. Conflict între Bogdan Apostu și Denis Rusu au fost cât pe ce să își împartă pumni și picioare. Cei doi și-au aruncat cuvinte grele, ba chiar s-au îmbrâncit. Au intervenit însă stewarzii, care au reușit, în cele din urmă, să aplaneze conflictul.
Scandal mare la Arad
Bogdan Apostu și Denis Rusu s-au făcut cu ou și cu oțet la tribuna oficială a stadionului din Arad. Conflictul dintre cei doi datează din momentul în care Rusu s-a transferat de la Șoimii Lipova la CFR Cluj fără să-l implice pe impresarul care-l reprezenta oficial la vremea respectivă.
Disputa dintre impresar și jucător a continuat la tribuna oficială a arenei „Francisc Neuman”. Bogdan Apostu a răbufnit după ultimul fluier al arbitrului Horia Mladinovici. Deranjat de faptul că Denis Rusu nu l-a salutat în momentul în care a trecut pe lângă el și i-ar fi replicat cu o înjurătură, impresarul s-a dus amenințător să-i ceară socoteală.
”Trebuie să muncească mai mult”
Apostu nu se lasă cu una, cu două. Agentul îi cere daune importante în instanță mijlocașului ofensiv care încă nu a debutat pentru campioana CFR Cluj. 50 de mii de euro vrea impresarul de la atacantul de 20 de ani.
Denis Rusu a mers la Arad, dar doar ca spectator la tribuna oficială. Antrenorul Dan Petrescu nu l-a inclus în lot pentru meciul cu UTA. Tehnicianul a preferat să introducă pe teren alți juniori care nu au nici pe departe minutele și realizările fostului utist.
Denis Rusu trebuie să muncească mai mult la antrenamente. Are talent, dar nu e de ajuns.”, a spus antrenorul CFR-ului despre elevul său la finalul jocului cu „Bătrâna Doamnă”.
La începutul anului, Bogdan Apostu era de părere că Șoimii Lipova și UTA se vor înțelege pentru transferul defintiv al fotbalistului din Bihor. El a fost însă direcționat spre Cluj pentru o sumă cu cinci zerouri în euro, bani care au intrat în contul divizionarei terțe arădene.
Alegerea lui Rusu s-a dovedit total neinspirată. Tânărul fotbalist nu a evoluat niciun minut în partidele oficiale pentru „feroviari”, în timp ce Laszlo Balint ar fi vrut să se bazeze pe serviciile sale și în actualul sezon de Liga 1.