Patrick Mouratoglou (51 de ani), colaboratorul Simonei Halep (30 de ani – 21 WTA), a creat un scandal de ultim moment la Madrid, care a stârnit o reacție acidă din partea unui alt antrenor legendar. Mouratoglou a vorbit despre șansele pe care le are Rafael Nadal la cucerirea următorului Grand Slam, respectiv Roland Garros, iar tehinicianul legendarului tenismen iberic a răbufnit.
Fără să vrea neapărat acest lucru, Patrick Mouratoglu a pornit un scandal la Madrid, după ce a făcut câteva comentarii referitoare la adresa lui Rafael Nadal și astfel a determinat un antrenor legendar să intervină.
Carlos Moya, tehnicianul care se ocupă personal de pregătirea legendarului tenismen iberic, s-a declarat profund dezamăgit de afirmațiile lui Mouratoglou. Acesta din urmă a analizat șansele pe care le are Nadal să se impună la Roland Garros 2022 și a ajuns la concluzia că ele nu sunt prea ridicate. Motivul? Nadal a avut probleme fizice în ultimele luni și nu va avea timpul necesar pentru a ajunge în cea mai bună formă a sa.
În replică, Moya i-a transmis lui Mouratoglou că are probleme cu memoria. Rafael Nadal este cel mai titrat jucător de tenis al tuturor timpurilor, cu 21 de titluri de Grand Slam câștigate. De asemenea, spaniolul de 35 de ani deține recordul absolut de trofee la Roland Garros, unde s-a impus de 13 ori!
17 ani la rând în top 10. A câștigat Roland Garros 2020 deși avea 3 meciuri jucate în 7 luni. A câștigat Australian Open 2022 cu 3 meciuri jucate în 6 luni… Puțin respect și memorie, Patrick Mouratoglou!”, a fost mesajul transmis de Carlos Moya, pe pagina sa de Twitter.
17 años seguidos top 10,Roland Garros’20 con 3 partidos en 7 meses,Australian Open’22 con 3 partidos en 6 meses..un poco de respeto y memoria @pmouratoglou ? https://t.co/5tgIRslIT6
— Carlos Moya (@Charlymoya) May 3, 2022
După un final de an 2021 destul de dificil, în care a jucat foarte puțin, Rafael Nadal (35 de ani – 4 ATP) a început 2022 cum nu se putea mai bine. El a câștigat Australian Open și astfel a devenit cel mai titrat jucător de tenis din istorie. Însă, pe 21 martie, în finala de la Indian Wells s-a accidentat din nou. El a suferit o fisură în zona coastelor și a fost indisponibil până la începutul lunii mai.
Nadal nu va atinge cel mai bun nivel al său la Roland Garros. Pentru că îi trebuie multe meciuri în picioare. Și nu le va avea! Este foarte ciudat pentru el să meargă la Paris după ce a jucat atât de puțin. În ciuda startului fulminant de sezon, Rafa a fost întotdeauna un jucător care a trebuit să joace mult pentru a-și atinge vârful de formă”, spunea Patrick Mouratoglou, potrivit Marca.
Însă, Rafael Nadal este foarte determinat și miercuri va debuta la Mutua Madrid Open, împotriva sârbului Miomir Kecmanovic (32 de ani – 22 ATP). La Madrid, Nadal s-a impus în 2005, 2010, 2013, 2014 și 2017.
Roland Garros 2022 e programat în intervalul 22 mai – 5 iunie. La Grand Slam-ul de la Paris, Nadal a ridicat trofeul de 13 ori. 2005, 2006, 2007, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2017, 2018, 2019, 2020.