Eșecul lui Dinamo la Pitești i-a supărat rău pe „câini”. Echipa lui Flavius Stoican chiar a jucat bine, putea să obțină cel puțin un punct. Mai ales că dinamoviștii au avut și două goluri anulate. Dacă la prima reușită, Ivanovski se afla în offside, în schimb golul lui Cosmin Matei a fost anulat ușor. Arbitrul a văzut un fault în atac la mijlocaș și a decis că golul nu este valabil.
Înfrângerea lasă Dinamo într-o situație tot mai grea, așa că Stoican a criticat arbitrajul, imediat după meci. Antrenorul dinamovist a avut, însă, parte de o experiență inedită. S-a întâmplat în vestiarul arbitrilor.
Flavius stoican nu se aștepta la așa ceva, când a fost chemat de arbitrul Marcel Bîrsan l-a chemat, la finalul partidei. Centralul și-ar fi recunoscut greșeala, la golul lui Cosmin Matei. Arbitrul a mai discutat, apoi, pe marginea altor decizii controversate, iar Stoican a apreciat acest aspect. Antrenorul a recunoscut că nu mai este supărat, chiar dacă meciul a fost pierdut.
Chiar nu mai sunt supărat, m-am liniștit destul de mult. A greșit, asta este, dar când cineva vorbește cu tine, când îți explică cum au judecat o fază, nu mai poți să rămâi supărat. Sunt greșeli, sunt fără intenție, așa a văzut el, o împingere. Asta este, suntem dezamăgiți, dar măcar am primit o explicație. Asta supără și mai tare, când vezi ceva evident și nimeni nu recunoaște nimic. Te face să te gândești. Acum, asta este, scorul nu mai poate fi întors, nici noi nu trebuie să dăm vina doar pe arbitraj, a comentat Flavius Stoican, la Telekom
Pentru Dinamo urmează un duel mult mai dificil, cu FCSB. „Câinii” nu au uitat umilința din tur, când echipa antrenată atunci de Bonetti a fost spulberată, cu 6 la 0. Flavius Stoican a început deja să își capaciteze jucătorii pentru marele duel. Dar a și intrat în gura lui Mihai Stoica, managerul rivalilor.
Am văzut declarațiile lor despre jucătorii noștri, am văzut că cei de la FCSB au spus că suntem vai de capul nostru, vom vedea ce se va întâmpla în meciul direct” a declarat antrenorul alb-roșiilor.
Bate câmpii. Eu am încercat să scot ce e mai bun din ce joacă Dinamo. Îmi doresc ca ei să joace în continuare în Liga 1” a răspuns MM.