S-a lăsat cu scandal după finala Cupei României la fotbal feminin. Carmen Bucureşti a cucerit trofeul, după ce s-a impus în faţa celor de la U Cluj, cu scorul de 2-1. Rezultatul final nu a fost deloc bine primit de clujence. În urma fluierului final, a izbucnit o încăierare între jucătoarele celor două echipe.
Intervenţia staff-urilor tehnice a dus la aplanarea conflictului, dar spiritele au rămas în continuare încinse în tabăra clujencelor. Ioana Borţan, componentă a echipei „şepcilor roşii” şi căpitan al naţionalei României, şi-a vărsat năduful pe cameramani şi le-a solicitat acestora să nu mai filmeze banca lui U.
”Hai, te rog frumos! Nu mai filma, te rog!”, a strigat Borțan. ”Vezi-ți de treaba ta”, a venit răspunsul acid al unuia dintre cameramani.
Ioana Borţan s-a plâns, la finalul meciului, de maniera de arbitraj şi a precizat că a fost ameninţată de un body-guard. Borţan a cerut, de asemenea, scuze în numele echipei, după ce mai multe jucătoare ale Clujului au refuzat să îi strângă mâna lui Mihai Stoichiţă.
Noi nu am pierdut. S-a transmis Cupa mai departe, dar noi nu am pierdut, a luat-o cealaltă echipă. Sunt foarte supărată. E trist, să ajungi la 15 ani de fotbal și să nu vezi niște faze… Am încercat să aplanez conflictul de la final, tocmai de asta am fost amenințată de omul de la pază. Acum nu-l mai găsesc pe aici. Să mă amenințe că mă ‘rezolvă’ el e trist. Îmi cer scuze în numele colegelor mele, nu știam că nu au dat mâna cu Mihai Stoichiță”, a explicat Borţan, la sfârşitul partidei cu Carmen.
Prezent la stadion, directorul executiv de la FRF, Mihai Stoichiţă, s-a arătat dezamăgit de comportamentul jucătoarelor lui U. Acesta a certat-o pe una din fotbalistele clujence pentru că a refuzat să primească medalia de argint.
Este o fată de la Cluj care a refuzat medalia. Una dintre ele a fost foarte nervoasă și atunci am reacționat la acest gest de teribilism. Premiera a făcut-o Felix Grigore și a refuzat medalia, dar a acceptat-o ulterior. I-am zis ca nu e în regulă”, a transmis Stoichiţă, la Digi Sport.
Mâna dreaptă a lui Răzvan Burleanu de la FRF spune însă că scandalul a fost amplificat de presă. Stoichiţă laudă investiţiile din fotbalul feminin şi apreciază că viitorul sună bine pentru echipele feminine din ţară.
E un scandal amplificat zic eu, pentru că lucrurile s-au potolit. Câștigul este ambiția pe care o au fetele să dezvolte sportul ăsta. Sunt opt ani de când au început aceste investiții în fotbalul feminin. De la o singură competiție am ajuns la trei. Ce să mai faci?”, a mai punctat Stoichiţă.