Denis Drăguș și iubita sa se află în mijlocul unui scandal de proporții. Fiul fostului fotbalist Mihai Drăguș a rupt orice legătură cu părinții și le-a interzis să vină la botezul fiicei sale. Cum s-a încheiat fericitul eveniment.
Se pare că internaționalul român a rupt orice legătură cu familia sa încă de acum doi ani. Proaspăt tată de fată, Denis Drăguș nu și-a lăsat părinții șă-și cunoască nepoata de aproape cinci luni, potrivit ProSport. Tânărul în vârstă de 21 de ani ar fi luat această decizie influențat de Vanessa, femeie care i-a dăruit un copil.
Drăguș a luat decizia de a nu-și invita părinții și mai multe rude la botezul micuței Gloria. Evenimentul a avut loc pe 11 iunie la un restaurant de pe lângă București. După ce Denis și Vanessa s-au fotografiat cu micuța proaspăt botezată în brațe, o verișoara internaționalului Român a postat un mesaj dur în comentarii.
Îmi pare rău că scriu această postare despre verișorul meu, Denis Drăguș, pe care-l iubeam cu toții și ne bucuram de reușitele lui de fiecare dată, care doar noi, cei din neam știm câte eforturi a depus unchiul meu, Mihai Draguș, ca să ajungă unde este el acum! Aș vrea să ajungă aceste mesaj și la iubita lui, Vanessa. Oare tu, ca iubită ,fiind alături mereu de el, nu ai simțit că îi lipsește ceva pentru a fi pe deplin fericit și împlinit în seara botezului? Lipsa părintilor lui la cel mai important eveniment din viata voastră de până acu… foarte trist! Nu mă așteptam să ne invitați pe noi, verișorii, bunicii… Dar părinții? …Oare ai fi ajuns persoana publică fără ajutorul părinților, fără suportul și munca lor? Sau te-a crescut Vanessa de mic copil și noi am trait altă realitate?
Sunt copii crescuți fără părinți și și ar fi dorit iubirea ,liniștea zilei de mâine,suportul …de care ai avut parte și nu ai știut să apreciezi…
Vanessa… din câte citeam pe contul tau de Facebook pozezi într-o fată cu suflet imens, care ajuți copiii, donezi, compui scrisori cu 10.000 de metafore etc… Tu știi mai bine… Oare având sufletul atât de bun și făcând atâtea minuni, nu puteai să mai adaugi o minune pe lista ta?
Să-ți fie rușine și ție și iubitei tale ca nu știți să vă apreciați părinții! Buni, rai ,sunt ai voștri!
Denis, te cunosc, în adâncul sufletului tău ți-ai fi dorit mai mult aseară…
Îl cinstiți pe Dumnezeu prin postări ,dar oare în Biblie scrie să-ți urăști părinții?
Va veni o zi în care vei suna degeaba, va fi prea târziu și vei realiza ce greșeală imensă ai facut…
Vreau să ajungă acest mesaj la voi și să vă bagați mințile în cap, o viață aveți și 2 părinți. Încă o dată rușine, pe mine nu mă interesează viața voastră, mă deranjează oamenii fără caracter și de fiecare dată când o să am ocazia am să bat obrazul acestor specimene de oameni!
P.S: Sunteți și voi părinți!”
Mihai Drăguș, fostul fotbalist și tatăl lui Denis a distribuit și el postarea, semn că împărtășește gândurile nepoatei sale.