Șansă uriașă pentru Ciprian Tătărușanu. Un antrenor de talie mondială vrea să lucreze cu românul.
Ciprian Tătărușanu urmează să se despartă, la finalul acestei luni, de AC Milan, când îi va expira contractul.
Jurnaliștii de la Centotrentuno susțin că legendarul Claudio Ranieri (71 de ani), antrenorul celor de la Cagliari, a intrat în cursa pentru semnătura lui Ciprian Tătărușanu. Se pare că Ranieri pusese ochii pe portarul român de mai multă vreme, însă interesul acestuia s-a concretizat la finalul sezonului, când Cagliari a obținut promovarea în Serie A.
De serviciile lui Ciprian Tătărușanu mai sunt interesate alte două echipe din Italia, Empoli și Torino. Însă, cele mai mari șanse de a-l transfera pe „Tătă” le are Cagliari, deoarece goalkeeper-ul se cunoaște cu Ranieri, din perioada în care au colaborat la Nantes. În plus, Tătărușanu este impresariat de Pietro Chiodi, un agent care îi cunoaște foarte bine pe cei din conducerea lui Cagliari.
Presa din Italia nu s-a arătat încântată de evoluțiile lui Ciprian Tătărușanu, în perioada în care a purtat tricoul lui AC Milan. Astfel că portarul român a primit nota 5.
„Ca un leagăn. Mai întâi în top, după penalty-ul salvat lui Lautaro și titlul câștigat, apoi patru luni cu prea multe greșeli, în ultimul an. Ciprian Tătărușanu primește 5 din acest motiv. Bilanțul spune că a fost ok doar sezonul trecut și atât”, au scris italienii de la Gazzetta dello Sport.
Cei de la milanweb.it au scris despre faptul că nici suporterii nu-l mai doreau pe Tătărușanu la echipă.
„Milan, adio Tătărușanu: vine urmașul lui! Sosirea lui Sportiello era anunțată de ceva vreme, acum chiar s-a făcut. Milan va avea un nou portar în sezonul viitor. Cu siguranță, adio lui Tătărușanu.
La fel ca și în sezonul precedent, când Maignan s-a accidentat la încheietura mâinii, Ciprian Tătărușanu a ajuns titular obișnuit în Serie A și în Liga Campionilor.
El nu le inspiră mare încredere suporterilor și a devenit un fel de țap ispășitor la AC Milan. Adevărul este însă că Tătărușanu a avut foarte puține greșeli, cu excepția unor ezitări, în prima parte a sezonului, în care AC Milan și-a compromis șansele de a lupta pentru Scudetto.
La finalul sezonului, contractul portarului român va expira și nu va fi reînnoit. Semnele unei schimbări de portari pentru Milan apăruseră deja în ianuarie, odată cu cumpărarea lui Vasquez. Acum, a fost oficializată o altă operațiune pusă la cale încă din iarnă”, au scris cei de la milanweb.it.
În sezonul recent încheiat, 23 de meciuri a bifat Ciprian Tătărușanu pentru AC Milan.